Anxietatea de performanta si capcana protectiei parentale
Nu doar propriile asteptari ale unei persoane sunt direct proportionale cu nivelul anxietatii de performanta ci si asteptarile parintilor. Acest aspect ce probabil a fost resimtit la nivel intuitiv de multe persoane are acum si o sustinere stiintifica.
Un grup de specialisti americani a evaluat anxietatea de performanta a unor sportivi cu varste intre 6 si 18 ani si au comparat-o cu nivelul asteptarilor proprii dar si cu cel al asteptarilor din partea parintilor. Obiectivele de performanta ale concurentilor si ale parintilor au fost impartite in patru categorii: A) o performanta mai buna decat in trecut (o autodepasire); B) o performanta cel putin atat de buna ca in trecut (evitarea deteriorarii performantei); C) depasirea performantei celorlalti; D) evitarea depasirii de catre ceilalti concurenti. Nivelul anxietatii de performanta a fost si el impartit in trei categorii 1) simpla ingrijorare; 2) pierderea abilitatii de concentrare; 3) simptome fizice ale anxietatii (de exemplu tensiuni musculare).
Rezultatele au aratat ca nu doar nivelul obiectivelor de performanta ale sportivilor a fost corelat direct proportional cu nivelul anxietatii ci si cel al obiectivelor parintilor. Astfel, sportivii si-au pierdut semnificativ mai mult capacitatea de a se concentra atunci cand obiectivele parintilor au fost de a-i depasi pe ceilalti concurenti sau a nu fi depasiti de altii (obiective de tip C si D). Atunci cand parintele a avut ca obiectiv de performanta pentru copil doar autodepasirea performantei trecute, nu a existat vreo influenta asupra nivelului anxietatii sportivului.
Multi parinti se gandesc adesea ca exprimarea increderii ca intr-o competitie copilul lor va fi mai bun decat ceilalti e un aspect pozitiv, care il ajuta sa obtina o performanta mai buna. Parintii nu se gandesc insa ca obiectivele lor ambitioase ar putea uneori sa sporeasca nivelul nelinistii si chiar sa genereze o anxietate de performanta ce poate sa-i dauneze persoanei pe termen lung si in alte privinte. Incurajarile de tipul: ‚stiu ca esti cel mai bun’ ‚sunt convins ca poti mai mult decat ceilalti’, ar putea sa genereze la unele persoane anxietatea de performanta si sa aiba repercursiuni si asupra altor interactiuni sociale cum ar fi vorbitul in public, munca in echipa sau interactiunea cu partenerii de sex opus.
Un mod asemanator prin care parintii pot sa consolideze anxietatea copiilor este ‚capcana protectiei parentale’. In fata nelinistii determinate de diverse situatii, unii copii cauta frecvent sprijinul parental, asigurarea ca dispun de o persoana apropiata care sa-i apere in aceste situatii stresante. Desi copilul are in mod evident nevoie de sprijin pentru a capata incredere in propriile forte, se intampla adesea sa existe o ‚capcana’ a acestei protectii in care copiii incep sa utilizeze cautarea protectiei parentale mai mult ca un mijloc de obtinere a atentiei.
Parintii ce intra prea mult in acest ‚joc al protectiei’ ii consolideaza copilului dependenta de sprijin si nu-l ajuta sa invete sa faca fata unor situatii inconfortabile sau care genereaza disconfort. Copilul nu-si va dezvolta abilitatile de a face fata unor astfel de situatiii si va gasi mereu scuze pentru a se refugia in confortul ‚protectiei parentale’. Acest tipar comportamental poate sa persiste chiar la varsta adulta insa poate fi depasit atunci cand este constientizat si se solicita sustinere prin psihoterapie.
Sursa: https://www.ithaca.edu/news/releases