Dismorfofobia ca deficit al exteriorizarii sentimentelor
M. are 31 de ani si locuieste impreuna cu mama ei, o femeie de 54 de ani ce pastreaza urmele unei frumuseti de odinioara si e principalul sustinator material al familiei compuse azi din doua persoane. Cele doua au ajuns la cabinet dupa ce in prelabil au trecut si pe la medicul psihiatru unde mama a dus-o pe M. ca urmare a unei tentative de a-si face rau, taindu-si pielea incheieturii mainii. Medicul psihiatru a considerat ca pe langa tratamentul medicamentos M. are nevoie si de sprijinul psihoterapiei pentru a trece peste gandurile depresive ce o macina si pentru a rezolva problema dismorfofobiei.
Dismorfofobia este preocuparea extrema pentru un anumit defect fizic imaginar sau ingrijorarea exagerata legata de un defect fizic minor. Sentimentul subiectiv de „uratenie” la M. era legat de zona fetei, tenul ei fiind unul mai rebel, dar si de conditia parului ei, ce a deveni o ingrijorare obsesiva. Deoarece de multe ori M. aprecia ca ridicol felul in care arata, petrecea o buna parte a zilei in fata oglinzii in incercarea de a avea parul si tenul perfect. In timp a ajuns insa sa evite tot mai mult oglinzile si chiar sa le acopere cu un cearceaf. In paralel insa, ingrijorarea si tristetea ei au sporit in intensitate pana cand a ajuns la a dori sa-si faca rau.
Conform mamei sale, un notar de succes dintr-un orasel din preajma Bucurestiului, M. ‘a fost mereu un copil atat de cuminte si de silitor’. Desi ambii parinti erau mai mult ocupati cu dezvoltarea carierei, M. a fost mereu constiincioasa si nu a fost nevoie de niciun efort din partea lor ca ea sa fie mereu printre primii elevi din clasa. A luat si bacalaureatul cu o nota foarte buna in pofida faptului ca tatal ei a parasit familia pe cand ea avea 17 ani si a plecat impreuna cu o infirmiera divortata si cu doi copii mici.
M. a gasit destule resurse sa treaca si peste despartirea de primul ei prieten, care conform mamei nu era de nasul ei, o studenta eminenta la facultatea de medicina la vremea aceea. Dealtfel mama ‘i-a deschis ochii’ si in cazul altor barbati din viata ei, ce s-au dovedit a fi la fel de ‘neseriosi’ ca si tatal ei. Pana cand a terminat facultatea de medicina Monica a trecut prin trei astfel de experiente si a inceput treptat sa se indoiasca tot mai mult de felul in care arata si sa petreaca tot mai mult timp incercand diverse tratamente cosmetice si diverse coafuri. Azi mama ei recunoaste ca in dorinta de a o pastra aproape pe M. poate a fost prea exigenta cu partenerii ei.
M. si-a dorit mult sa aiba grija de inimile oamenilor si sa devina cardiolog, asa ca a incercat de sapte ori sa obtina aceasta specializare, insa din pacate fara success. A renuntat de curand la dorinta ei si s-a resemnat cu specializare pe care o are azi, cea de medicina a muncii. In ultima vreme M. are o noua pasiune, reiki. E mai mereu cu ansa radiestezica reiki in maini incercand sa gaseasca ‘incarcarile negative’ ale celor cu care interactioneaza. Obsesia ei pentru reiki a ajuns insa sa genereze probleme la locul de munca, in special de cand ansa a descoperit ‘energiile negative’ ale sefului clinicii in care lucreaza.
Ultima picatura ce a determinat situatia actuala a fost decesul matusii ei, cea care s-a ocupat de ea atat timp cat parintii intarziau la serviciu. De fapt mama recunoaste ca sora ei a fost cea care o lauda cel mai mult pe M. in familia lor. Nici tatal si nici mama nu obisnuiau sa-si exprime aprecierile la adresa realizarilor ei si au considerat ca nu este ceva util sa coreleze aceste realizari cu oferirea unor recompense. Chiar daca Monica a ridicat tot timpul stacheta propriei performante, succesele ei au fost mai mereu considerate a fi ceva de la sine inteles. ‘Dar nu i-a lipsit niciodata nimic si nu a fost ceva ce sa ceara si sa nu primeasca’, afirma mama.
In urma discutiilor, mama a inteles insa ca nu toate persoanele se exprima in acelasi fel. La unele persoane exteriorizarea este mai dificila, in special daca s-au confruntat cu unele traume care nu au fost depasite cu adevarat (cum ar fi pierderea cuiva drag, de exemplu a tatalui). Uneori emotiile sunt acumulate in loc sa iasa la suprafata si izbucnesc doar atunci cand devin coplesitoare sau sunt exprimate prin forme indirecte cum ar fi dismorfofobia. Atunci cand persoana considera ca nu beneficiaza de suficienta atentie din partea celor din jur, o poate exprima indirect prin tristete, rusine sau furie fata de propria persoana, ce poate degenera din pacate in tentative de autovatamare. Sesiunile de psihoterapie ajuta in aceste cazuri persoana sa faca fata trairilor dureroase si sprijina familia pentru a oferi celui in suferinta ceea ce ii lipseste.