Faraonul, Fata morgana si ‘Factorul vrajeala’
„Faraonul rosu de Dambovita” cum e catalogat in Gandul candidatul ce recent a cladit pe stadionul national o “piramida din 70 000 de trupuri” pentru a-si sarbatori ziua de nastere, reinvie la un alt nivel, unul mai modern, ridicolul odelor si osanalelor la care noi ‘mandrii romani’ ne pricepem atat de bine. Si cum sa nu ne pricepem, cand vreme de secole bune am cultivat vanitatea si iubirea de sine a celor din varf prin prosternari nefiresti, pe care incetul cu incetul le-am transformat in ceva nu doar ‘natural’, ci in ceva fara de care nu mai putem trai.
Azi ne unim in cuget si-n simtiri sa ne slavim un erou intre eroi, un genial conducator, ce nu promite altceva decat “sa aduca soarele si pe strada noastra” ce ne ofera iluzia unei noi uniri, descrisa ca o ‘fata morgana’ in generalitati populiste, vibrante. Este într-un fel ciudat, spune si Ziarul Financiar, ambiguitatea este cheia discursului foarte bun … “Este socialist, dar şi credincios practicant. Este razbunator, dar si pregatit sa ierte. Ce-a de-a doua unire pe care o predica sloboade in multimi kilograme de adrenalina, dar nimeni nu stie ce inseamna”.
…”Pe un asemenea discurs, in vremuri de criza, patriotii se inscriau pe liste ca sa mearga la razboi. Dar noi nu suntem in razboi cu nimeni, asta-i treaba. Nici macar cu trecutul imediat”. ‚Basescita’, un termen introdus in urma cu 6 ani de profesorul de psihiatrie si psihologie Florin Tudose, e insa ceea ce-i uneste pe cei prezenti pe stadionul national, si pe multi altii din zonele sarace ale tarii. Miile de trupuri abia asteapta sa auda cunoscutul indemn „Sculati voi oropsiti ai tarii, voi osanditi la foame, sus!“ pentru a face corp comun impotriva dusmanului de clasa. Ce o sa se intample insa atunci cand nu o sa mai poate fi data vina pe acest ‘dusman mult iubit’?
Pana acum ‘basescita’, negarea ‘per se’ a problemelor existente, a realitatii, si proiectia lor asupra unui ‘vinovat de serviciu’, a functionat exceptional si a coagulat zeci de mii de persoane in jurul acestui sindrom. Ce va fi cand lumea o sa inceapa sa se vindece de ‘basescita’? o sa mai fie loc de intoarcere? …sau vom continua sa ne autoamagim cu mostenirea grea a regimului ce tocmai a trecut?
De multe ori suntem atat de orbiti de propriile noastre motivatii incat avem o hiperflexibilitate cognitiva, capacitatea noastra de a ne justifica propriile actiuni inflorind adesea realitatea in nebanuite feluri. Aceasta tehnica de aparare a propriului ego, rationalizarea sau “factorul vrajeala”, cum o denumeste cunoscutul Dan Ariely, este responsabila de usurinta cu care suntem manipulati de cei ce ne ‘aburesc’ ca urmare a flexibilizarii si relativizarii standardelor noastre morale.
Un fragment din Trei oameni intr-o barca, de Jerome K Jerome, descrie sugestiv ‘factorul vrajeala’ in relatarea unui pescar: “Cand am prins 40 de pesti…voi spune celorlalti ca am prins 50…dar nu voi minti mai mult de-atat…pentru ca minciuna este un pacat”.
Fiecare dintre noi avem propriile limite la acest ‘factor vrajeala’ .. o linie dupa care necinstea devine ‘un pacat’. Pentru unele persoane, cei 20 RON sau 100 RON primiti pentru a ajunge la stadionul national se incadreaza probabil in aceste limite..pentru altii probabil ca nu. Cel mai important insa e sa incerci sa-ti pui intrebarea daca nu cumva judecata ta morala e mult indulcita atunci cand e vorba de propria persoana sau de cei din grupul din care faci parte.
Niciodata atunci cand aplicam doua unitati de masura nu vom avea rezultate favorabile in interactiunea cu ceilalalti iar conflictul va fi mai degraba o regula decat o exceptie. Recent, cercetatorii americani au confirmat acest aspect pe un numar de 282 de familii cu frati adolescenti. Perceptia favorizarii unuia dintre frati de catre un parinte, sau de amandoi, a fost asociata nu doar cu o sporire a conflictelor dar si cu o dublare a utilizarii alcoolului, tutunului si drogurilor de catre fratele/ sora defavorizat(a). In cazul in care favoritismul a fost perceput ca fiind unul accentuat, copilul defavorizat avea o probabilitate de 3,5 ori mai mare sa utilizeze in exces astfel de substante.
In astfel de situatii, ‚factorul vrajeala‘ e din nou important. E oare posibil sa ne autoamagim ca si parinti? Avem cu adevarat aceleasi unitati de masura pentru toti copiii nostrii? Poate fi folositor sa primim si o evaluare independenta a situatiei familiale, apeland la sprijinul unui psihoterapeut? In cazul in care nu favorizam pe niciunul dintre ei, cum am putea sa schimbam perceptia copilului / adolescentului ce crede ca este defavorizat?
Journal of Family Psychology, 2014; 28 (4): 549 DOI: 10.1037/a0036888