HealthFlex
×
  • Acasa
  • Psihologie – Competente
  • Terapie de cuplu
  • Anxietate – Depresie
  • Psihoterapie online
  • Blog
  • Programari

Stresul si discutiile in contradictoriu

Stresul si discutiile in contradictoriu
11 aprilie 2019Rares Ignat

Topul stresorilor cotidieni

Stresul e ceva inevitabil in zilele noastre. 9 din 10 persoane simt un anumit nivel de stres in viata cotidiana. Insa pentru 4 din 10 persoane stresul e un factor ce le afecteaza calitatea vietii la un nivel semnificativ. Problemele ce tin de munca, de banii si de relatia de cuplu, sunt principalii 3 factori stresori ai zilelor noastre, conform unui sondaj  online la care au raspuns 1000 de persoane. E interesant faptul ca stresul ce tine de munca si bani a fost mentionat de doua ori mai frecvent decat stresul legat de starea de sanatate, ce a fost mentionat chiar mai putin frecvent decat stresul asociat problemelor de cuplu.

Stresul din relatia cuplu, ce afecteaza semnificativ 1 din 4 persoane, apare cel mai frecvent la cei intre 18-24 de ani si apoi pare ca se reduce treptat. Ca si cauze ale stresului in cuplu, la ambele sexe, cel mai frecvent a fost mentionata ‘incertitudinea legata de viitor’, urmata de ‘conflictele bazate pe lipsa unui acord in cuplu’ si de ‘lipsa eforturilor depuse de partenerul de cuplu’. A mai fost mentionata senzatia de ‘a fi neinteles/neinteleasa’ sau ‘distantarea emotionala’. Majoritatea celor ce mentioneaza obstacole in relatia de cuplu recunosc ca si viata lor sexuala e afectata de stress (58%).

Cum se adapteaza cuplul la stres?

E firesc sa nu te simti foarte confortabil atunci cand esti profund atasat(a) emotional fata de o persoana, dar nu știi daca aceasta conexiune afectiva va dura sau nu. Ca oameni avem o dorinta innascuta sa fim placuti si acceptati, asa ca nelinistea noastra in momentul in care acceptarea e incerta poate fi ceva foarte comun.

Nelinistea poate creste odata ce relatia progreseaza, pe masura ce evaluezi ‘strat cu strat’ dimensiunile personalitatii partenerului de cuplu. Asa ca poate un prim pas in diminuarea stresului e sa-ti evaluezi de la bun inceput nivelul de realism al asteptarilor legate de personalitatea partenerului. O evaluezi suficient de obiectiv?

Un al doilea pas ar fi poate sa evaluezi cat de mult e influentata perceptia ta de relatiile tale anterioare, cu alti parteneri sau din cadrul sistemului familial. Adesea stilul de atasament ce-l dezvolti are un rol semnificativ in modelarea nivelului de stres pe care il simti azi (poti citi aici mai multe despre asta). E bine sa te intrebi de ce simti ceea ce simti…si atunci cand ajungi la o concluzie relevanta sa impartasesti si partenerului de cuplu emotiile si gandurile tale.

E bineinteles important insa cum faci acest al treilea pas, al discutiilor in cuplu despre cele sentimentele tale. Puteti eventual deprinde amandoi, cu sprijinul unui terapeut de cuplu, cum sa va autoevaluati mai bine impactul vorbelor si al reactiilor emotionale. E poate util uneori sa priviti relatia voastra de cuplu ca si cum ati privi dezvoltarea in cariera. E de folos sa existe evaluari periodice, atat rationale cat si emotionale, ale statusului relatiei de cuplu. Nu va concentrati insa doar pe partile ce necesita imbunatatiri, ci si pe acelea pentru care va puteti exprima recunostiinta fata de partenerul de cuplu.

Cum ajungi la o solutie de compromis?

O modalitate de a discuta, relativ indirect, despre incertitudinile viitorului e o discutie in care sa va evaluati obiectivele in viata si cum ati putea sa va sprijiniti reciproc in a le indeplini. E drept ca o astfel de discutie poate aduce la suprafata opinii semnificativ diferite. E nevoie ca atare sa va dezvoltati capacitatea de a negocia si a ajunge la o solutie de compromis.

Nu rareori, in cabinetul psihologic ajung cupluri la care solutia de compromis inseamna mai degraba o contorizare a numarului de situatii in care fiecare are impresia ca cedeaza in fata unei impuneri. ‘Bine, bine, fac asa cum vrei tu’, e de multe ori expresia unei acceptari nemultumite, ce poate fi adesea prilej de tensiuni. A ajunge la o solutie de compromis nu inseamna insa sa-ti ignori propriile nevoi si doar sa cedezi in fata partenerului de discutie. Desi astfel de situatii sunt uneori inevitabile, numarul lor se poate reduce considerabil atunci cand fiecare partener din cuplu e dispus sa asculte mai mult opinia celuilalt, sa clarifice daca nu exista si puncte de vedere comune.

Nu rareori insa cuplurile prefera sa evite discutiile in contradictoriu pentru ca nu stiu cum sa le faca fata si degenereaza mereu intr-o cearta. Cuplul poate ajunge sa perceapa discutiile in contradictoriu ca fiind ceva daunator relatiei. Nu e asa.

Discutiile in contradictoriu exista cu siguranta chiar si in cuplurile cele mai armonioase. E foarte important insa cum percepe fiecare partener discutia in contradictoriu: E ‘presarata’ cu suficienta atentie la nevoile sale? Exista oare tendinta de a ascunde sub pres, a ignora unele aspecte relevante pentru discutie? E depus oare suficient efort pentru a identifica o solutie de compromis?

Sprijin in cuplu

In cazul in care ai nevoie de un sprijin pentru a deprinde cum sa discuti mai echilibrat atunci cand opiniile tale sunt diferite de ale persoanei indragite, poti apela la sprijinul terapiei de cuplu. Daca esti interesat(a) sa participi la un seminar interactiv avand ca tema Comunicarea echilibrata in cuplu, poti lasa un mesaj la adresa wings.romania@gmail.com. Seminarul dureaza 2 ore, costul de participare fiind de 150 RON.

Articole populare

  • Eros si Thanatos sau viata in nuante de griEros si Thanatos sau viata in nuante de gri 27 octombrie 2015
  • Dependenta de partener sau dependenta de reactiile emotionale automate?Dependenta de partener sau dependenta de reactiile… 22 noiembrie 2019
  • Relaxarea musculara progresiva - alte 4 exercitiiRelaxarea musculara progresiva – alte 4 exercitii 7 iulie 2014
  • Divortul - ce faci inainte de a evalua aceasta optiune?Divortul – ce faci inainte de a evalua aceasta… 22 mai 2018
  • Comunicarea in cuplu si satisfactia sexuala - premiile sondajuluiComunicarea in cuplu si satisfactia sexuala –… 14 martie 2018
  • Teama de abandon si tactici comportamentale nepotriviteTeama de abandon si tactici comportamentale nepotrivite 4 decembrie 2017
  • Atasament si perversiuni afective parentaleAtasament si perversiuni afective parentale 1 octombrie 2018
  • Furia si frustrarea: emotii cu multe straturiFuria si frustrarea: emotii cu multe straturi 14 octombrie 2019
consultatii sexologie Bucuresti

consultatii sexologie Bucuresti

Nu lasa anxietatea & depresia sa puna stapanire pe tine

https://www.youtube.com/watch?time_continue=7&v=FgnHZ8Fq0XI

Cat de bun manager esti pentru relatia ta?

https://www.youtube.com/watch?v=IAWmuGEM5YU

cabinet psihologic Bucuresti -Dr Rares Ignat
str. Leonida Varnali 4 (langa Piata Victoriei)
str. Sfantul Stefan 7 (langa Parcul Izvorul Rece)

0724 232 893

wings.romania@gmail.com

Linkuri utile

  • Psihologie – Competente
  • Terapie de cuplu
  • Anxietate – Depresie
  • Psihoterapie online
  • Blog
  • Programari

Articole recente

  • Cum te rănește invidia? feb. 4

    Ce origini are invidia? Invidia e un cuvânt latin ce...

  • Încărcarea cognitivă si scurtăturile mintale ian. 20

    Ce e încărcarea cognitivă? Încărcărea cognitivă ne explică felul în...

  • Puterea de a nu te simți singur(ă) de sărbători dec. 23

    A fi singur e diferit de a te simți singur(ă)...

Copyright 2018 Dr Rares Ignat - cabinet psihologic ACORD Bucuresti