Terapia conflictului cu un partener ‘nevăzut’
Terapia conflictului: Abordări Constructive sau Distructive
Când e vorba de comunicarea în cuplu în cazul unor situaţii conflictuale există 4 abordări dominante ce pot fi observate, în viaţă şi în cabinetul psihologic.
- Abordarea Pasiv-Distructivă, e cea în care problemele sunt ignorate printr-o lipsă de comunicare sau comunicare insuficienta a emoţiilor şi percepţiilor partenerilor
- Abordarea Activ-Distructivă, în care emoţiile sunt trăite la cote maxime şi partenerii se critică pătimaş şi ameninţă chiar cu divorţul.
- Abordarea Pasiv-Constructivă, în care un partener de cuplu aşteaptă în tăcere ca situaţia să se calmeze, fără a-şi exprima dezaprobarea. Poate să ierte şi să înţeleagă circumstanţele atenuante asociate conflictului (dacă ele ajung să fie exprimate). Sau poate să devieze spre o comunicare Pasiv-Distructivă.
- Abordarea Activ–Constructivă e cea în care emoţiile şi percepţiile sunt evaluate şi se încearcă punerea lor într-un context cât mai obiectiv. Partenerii se implică activ în rezolvarea problemelor şi fac eforturi ca situaţia să nu se mai repete.
Terapia conflictului: Percepţii şi adevăruri
Atunci când, pentru terapia conflictului, în cabinetul psihologic ajunge doar un singur partener din cuplu iar celălalt e ‘nevăzut’ psihoterapeutul poate cădea destul de uşor în capcana de a-l plasa pe client doar în zona Constructivă iar pe celălalt doar în zona Distructivă. Însă situaţia nu e chiar aşa de simplă. Haideţi să vedem însă ce se poate face.
Să presupunem că un psihoterapeut individual preia în terapie o clientă a unui coleg (ce pleacă din ţară), cu următoarea recomandare: E o persoană foarte perspicace, flexibilă, cea a fost receptivă la sugestiile mele terapeutice. Am comunicat foarte bine pe parcursul ultimilor 3 ani deşi a trecut prin multe cu soţul ei. Cred că el o iubeşte dar e extrem de limitat emoţional şi orientat spre sine. Nu e capabil de tipul de apropiere emoţională de care are ea nevoie. Ca atare, de ceva vreme ea e constant sever deprimată. Iar în cabinet am aflat că nemulţumirile ei provin din căsătoria ei şi din incapacitatea soţului de a face faţă profunzimii emoţionale de care are ea nevoie.
În faţa unei astfel de descrieri, psihoterapeutul poate ignora foarte uşor faptul că e vorba despre impresii ale unui coleg. Şi că aceste credinţe nu reprezintă adevăruri absolute, ci construcţii psihice bazate pe informaţii limitate. Chiar şi cei mai experimentaţi psihologi pot cădea în această capcană. E însa o capcană ce nu e cu adevărat utilă rezolvării situaţiei
Bineînţeles că cele relatate pot fi foarte aproape de realitate. Însă e important ca terapeutul să-şi păstreze obiectivitatea şi să afle cât mai multe despre dinamica interacţiunii în cuplu şi nu doar despre o singură perspectivă.
Percepţii negative subiective despre partenerul ‘nevăzut’
Ironic, construcţiile psihice negative subiective ale unui psihoterapeut despre un partener de cuplu ‘nevăzut’ pot fi un efect secundar nedorit al unei conexiuni terapeutice foarte bune cu clientul / clienta. Existenţa unui ataşament profund terapeut-client, existenţa unei păreri exprimate foarte bune a clientului despre terapeut poate favoriza o astfel de reacţie subiectivă, ce nu e de fapt favorabilă rezultatului terapeutic final.
O construcţie psihică negativă subiectivă despre un partener de cuplu ‘nevăzut’ e mult mai probabilă când experiența pacientului cu terapeutul e idealizantă sau foarte pozitivă. Si când terapeutului îi place, îi pasă foarte mult de client. Asta poate face ca ‘adevărul’ să rămână cantonat doar într-o zonă a percepţiei celor doi.
Bineînţeles că asta poate avea de a face şi cu istoricul relaţiilor personale ale terapeutului, ce-l poate face predispus să clasifice clientul că victima şi pe sine ca protector / salvator. Poate avea de a face şi cu cât de frecvent oferă specialistul terapie de cuplu. Sau cu tipul de psihoterapie oferită, dat fiind că unele psihoterapii sunt mai degrabă focalizate pe psihologia individuală decât pe cea relaţională.
Terapia conflictului: Ce e eficace când partenerul e ‘nevăzut’?
Nu în ultimul rând acceptarea nefiltrată a viziunii clientului despre partenerul ‘nevăzut’ poate fi un mecanism de apărare, atât a terapeutului cât şi a pacientului, de a se pune la adăpost în faţa unor emoţii greu de dus. Cu cât terapeutul nu fuge de expunerea trăirilor emoţionale negative, atât la client cât si la sine, cu atât terapia e mai eficace
O terapie eficace a conflictului e şi una care pune la îndoială existenţa unui adevăr absolut. O terapie ce ia în considerare faptul că adevărul e dinamic şi se schimbă în funcţie de ce cunoşti în legătură cu un context. Citeste si Percepţiile şi dinamica adevărului
O terapie eficace a conflictului, individuală sau de cuplu, e cea care explorează de ce se comportă aşa fiecare dintre cei implicaţi în relaţie. E o intervenţie în care terapeutul îşi exprimă deschis curiozitatea legată de felul în care partenera/partenerul ar putea trăi situaţia, chiar şi atunci când partenerul e ‘nevăzut’.
O terapie eficace încurajează clientul să reflecteze asupra experienţei celor cu care interacţionează. Să-şi imagineze, să mentalizeze atât ce simte persoana cu care interacţionează cât şi propriile simţiri. Să înţeleagă ce face ea când e furioasă dezamăgită, rănită. Să conştientizeze de unde a învăţa să aibă acea reacţie şi cât de utilă îi e.
Dacă simţi că îţi lipsesc unele din elementele de mai sus în terapia ce o urmezi, poate nu ar strica să te întrebi dacă nu ţi-ar fi de folos.