HealthFlex
×
  • Acasa
  • Psihologie – Competente
  • Terapie de cuplu
  • Anxietate – Depresie
  • Psihoterapie online
  • Blog
  • Programari

Despre extreme si terapia dialectic comportamentala

Despre extreme si terapia dialectic comportamentala
10 iunie 2021Rares Ignat

Ce e terapia dialectic comportamentala?

Terapia dialectic comportamentala (Dialectical Behavior Therapy – DBT) e o formă de psihoterapie ce s-a dovedit utilă iniţial în rezolvarea obstacolelor legate de instabilitatea emoţională.  Terapia DBT te învaţă noi abilităţi prin care să gestionezi mai bine stresul emoţional, noi abilităţi de schimbare a comportamentelor distructive.

Scopul final e de a avea o „viață care merită trăită”. In DBT asta înseamnă si o conştientizare a faptului că orientarea către extreme comportamentale nu îti e de folos. Din păcate adesea chiar mediul social validează orientarea spre extreme sau comportamentul dezadaptativ, amplificându-ți problemele.

Extremele si mediul social

De exemplu, contexul religios încurajează de multe ori existenţa unor extreme. Religiozitatea etichetează adesea persoanele în categoria de ‘persoană bună’ sau ‘persoană rea’. Persoana bună va fi recompensata în ceruri şi cea rea pedepsită de autoritatea superioară. Prin acest concept consecinţele acţiunilor sunt plasate mai degrabă în responsabilitatea autorităţii superioare. Aceasta autoritate poate fi sau nu îngăduitoare.

Prin această abordare, e încurajată cautarea de aprobări din exterior în privinţa a „ce ar trebui să fac?”, pentru a nu fi etichetat de ceilalţi ca ‘bun’ sau ‘rău’, ca ‘cucernic’ sau ‘netrebnic’. Această căutare a aprobării celorlalţi susţine frecvent o nesiguranţă, o stare de indecizie şi adesea orientează spre extreme comportamentale.

Etichetari si judecati de valoare versus comportamente

În loc de a te gândi că „nu ar trebui să fac asta” pentru că altfel o să fiu catalogat ca fiind ‘rău’ sau ‘prost’, mai degrabă să te gândeşti că ‚dacă nu voi face asta reduc riscul de a întâmpina probleme în viaţa mea’. Dacă vreau să evit suferința e important să mă abțin de la anumite comportamente distructive.

Pe de altă parte dacă nu îţi pasă de problemele pe care ţi le creezi singur(a), e opţiunea ta. Asta nu o să te facă o ‘persoană rea’ ….însă iti va fi de folos în incercarea de a avea o viaţă care să merite să fie trăită? Nu e mai degrabă trist dacă continui să acționezi într-un mod care îţi creează probleme? Nu e oare mai înţelept să încerci să identifici acele comportamente ce nu îţi sunt de folos? Să încerci să le schimbi?

Teoria biosocială în DBT şi terapia sistemică

Terapia dialectic comportamentală are în centrul ei calea de mijloc, un proces de sinteză între o ipoteză şi o antiteză.  Terapeutul DBT încearcă să găsească împreună cu clientul un echilibru între acceptare şi schimbare, pentru a ajunge la o mai bună reglare a reacţiilor emoţionale şi cognitive.

Noţiunea de echilibru e centrală abordării dialectice deoarece adeseori persoanele ce întâmpină aceste obstacole comportamentale au o orientare amplă spre extreme. Pentru a reduce această orientare spre extreme, DBT combină elementele clasice de terapie cognitiv comportamentala cu elemente de acceptare a realităţii şi creşterea toleranţei la stress prin mindfulness dar şi cu elemente din terapia relaţională, sistemică.

De fapt teoria biosocială, principiu de bază în terapia dialectic comportamentala, e şi un principiu de bază în psihoterapia sistemică, interpersonală. Teoria biosocială susţine că obstacolele în reglarea emoţională sunt rezultatul unei interacţiuni deficitare dintre anumite particularităţi biologice combinate cu anumite medii disfuncţionale. Interacţiunea dintre acestea, tranzacţiile ce se desfăşoară în timp, construiesc pas cu pas un tip nefuncţional de reacţie emoţională la stress. După cum afirma Marsha Linehan, cea care a introdus terapia dialectic comportamentala, e vorba despre de rezultatul  „exprimării unei disfuncții biologice într-un mediu social experimentat ca invalidant”.

A cere sprijinul când ai nevoie de el e o dovadă de înţelepciune

Dacă îţi doreşti să depăşeşti obstacolele emoţionale generate de orientarea către extreme şi comportamentele distructive, o poţi face azi prin intermediul terapiei dialectic comportamentale. A cere sprijinul când ai nevoie de el e o dovadă de înţelepciune. Azi exista dovezi că terapia dialectic comportamentala poate fi utilă nu doar la persoanele ce au o instabilitate emotionala, o tulburare de personalitate borderline dar şi în ameliorarea stărilor depresive, a sindroamelor de stres postraumatic sau în modificarea altor tipare comportamentale distructive, cum ar fi dependentele de substanţe sau tulburările de comportament alimentar (bulimia-anorexia).

Afla mai multe despre DBT citind si

Depaseste emotiile coplesitoare cu sprijinul DBT 

Teama de respingere si nevoia de vulnerabilitate in cuplu

Articole populare

  • Eros si Thanatos sau viata in nuante de griEros si Thanatos sau viata in nuante de gri 27 octombrie 2015
  • Dependenta de partener sau dependenta de reactiile emotionale automate?Dependenta de partener sau dependenta de reactiile… 22 noiembrie 2019
  • Relaxarea musculara progresiva - alte 4 exercitiiRelaxarea musculara progresiva – alte 4 exercitii 7 iulie 2014
  • Divortul - ce faci inainte de a evalua aceasta optiune?Divortul – ce faci inainte de a evalua aceasta… 22 mai 2018
  • Comunicarea in cuplu si satisfactia sexuala - premiile sondajuluiComunicarea in cuplu si satisfactia sexuala –… 14 martie 2018
  • Teama de abandon si tactici comportamentale nepotriviteTeama de abandon si tactici comportamentale nepotrivite 4 decembrie 2017
  • Atasament si perversiuni afective parentaleAtasament si perversiuni afective parentale 1 octombrie 2018
  • Furia si frustrarea: emotii cu multe straturiFuria si frustrarea: emotii cu multe straturi 14 octombrie 2019
consultatii sexologie Bucuresti

consultatii sexologie Bucuresti

Nu lasa anxietatea & depresia sa puna stapanire pe tine

https://www.youtube.com/watch?time_continue=7&v=FgnHZ8Fq0XI

Cat de bun manager esti pentru relatia ta?

https://www.youtube.com/watch?v=IAWmuGEM5YU

cabinet psihologic Bucuresti -Dr Rares Ignat
str. Leonida Varnali 4 (langa Piata Victoriei)
str. Sfantul Stefan 7 (langa Parcul Izvorul Rece)

0724 232 893

wings.romania@gmail.com

Linkuri utile

  • Psihologie – Competente
  • Terapie de cuplu
  • Anxietate – Depresie
  • Psihoterapie online
  • Blog
  • Programari

Articole recente

  • Autoamăgirea sau ‘legea Constanza’ oct. 22

    Vă amintiți de George Constanza? Da, cunoscutul personaj din serialul...

  • Plictiseala și mind-wandering-ul. Când pot fi utile? sept. 30

    Plictiseala generează de multe ori un disconfort Un disconfort ce...

  • De ce să nu continui o relație superficială? aug. 8

    Mereu pe placul altora? Scoala încearcă să te învețe de...

Copyright 2018 Dr Rares Ignat - cabinet psihologic ACORD Bucuresti