Rolul atasamentului in intretinerea conflictelor
Originea conceptului de atasament emotional
Cei mai multi dintre noi simtim nevoia de a ne implica in legaturi emotionale solide cu alte persoane. Inca de la nastere, copiii sau puii au deja o predispozitie genetica in privinta atasamentului si simt nevoia instinctuala de a se atasa de mama. Intr-un bine cunoscut experiment, ce a implicat pui de maimuta Rhesus, acestia au preferat apropierea fizica de o maimuta-papusa acoperita cu o blana asemanatoare celei materne, chiar daca aceasta nu ii hranea, asa cum ar fi facut o alta maimuta-papusa, construita doar din sarma. Rezultatul experimentului lui J.Bowlby, a contrazis astfel conceptele anterioare, ce sustineau ca legatura emotionala dintre mama si copil e determinata in primul rand de hranirea lui. Mary Ainsworth a continuat evaluarea atasamentului copiilor de 11-18 luni si a descris cele patru tipuri de baza ce ajung sa ne influenteze semnificativ nu doar perioada copilariei, ci si comportamentul in cuplu in perioada adulta .
Atasamentul sigur sau autonom
Astfel un adult ce a dobandit un atasament de tip sigur-autonom prezinta o combinatie intre o imagine de sine pozitiva, sentimentul de a fi vrednic de iubire si o asteptare pozitiva legata de cei din jur, ce sunt perceputi ca dornici sa-i accepte iubirea si sa raspunda la nevoile sale. Toleranta la frustrari a acestor persoane e mai mare, ele fiind capabile de a empatiza mai bine cu partenerii si a le arata respectul cuvenit. Ele au o buna capacitate de a-si identifica in mod adecvat sentimentele pozitive si negative fata de parteneri si le exprima intr-o maniera echilibrata, care sa includa gandurile, emotiile si asteptarile propriei individualitati. De obicei (dar nu neaparat) si parintii acestor persoane au avut la randul lor o fire autonoma si s-au comportat in mod previzibil cu ei, la fel cum e de asteptat ca ei sa se poarte cu copiii lor.
Adultul cu un atasament anxios, nesigur, poate sa adopte trei forme de evitare a unor relatii sanatoase.
Evitarea prin desconsiderare, combina o imagine de sine buna cu una negativa legata de partener, ce e considerat a fi ‚prea lipicios’, prea dependent si cu solicitari exagerate Persoanele cu acest tip de atasament neaga de obicei importanta experientelor din copilarie in dezvoltarea coloraturii emotionale a relatiilor actuale, ingroapa in subconstient evenimentele neplacute din propria copilarie si chiar tind sa idealizeze metodele de educatie ale parintilor.
In cazul evitarii de tip preocupat, e prezenta o imagine de sine negativa, ce se combina cu imaginea pozitiva a partenerului, fata de care se dezvolta o stare de dependenta. Evitarea de tip temator combina lipsa de incredere in capacitatea celorlalti de a fi iubitori sau disponibili cu o imagine negativa a partenerului. Atat persoanele cu un atasament nesigur preocupat cat si cele cu un atasament nesigur temator sunt expuse in permanenta poverii unor amintiri nedorite din copilarie, ce ‚inunda’ relatia afectiva cu partenerii, carora le este acordata o importanta exagerata. Sentimentele de idealizare si cele de furie fata de partener(a) adesea oscileaza, persoanele fiind intr-o continua cautare a atentiei din partea partenerilor si intr-o continua ‚dorinta de reparare’ a unei deficiente relationale.
Tipul de atasament nu e ceva ‘batut in cuie’ – ranile atasamentului pot fi vindecate
Bineinteles ca atunci cand cautam o persoana cu care sa ne unim destinul, constient sau inconstient, facem unele alegeri ce au de a face cu experienta atasamentului nostru familial. De exemplu, putem sa cautam calmul matern sau patern ce ne-a placut in copilarie sau dimpotriva sa cautam o persoana plina de viata sau una foarte responabila, care sa contrasteze cu lipsa de implicare sau iresponsabilitatea ce au afisat-o parintii in copilarie.
Influentele tipului de atasament pe care il dezvoltam pot sa se regaseasca si in modul in care abordam un conflict, ce poate sa se intretina intr-un cerc vicios. Posibilitatea de a vindeca prin psihoterapie ranile atasamentului si a schimba tiparele comportamentale disfunctionale e azi ceva dovedit. Psihoterapia incearca sa scoata relatia din impasul comunicational, din blocajele interactiunilor ce perpetueaza ranile si starea de deconectare emotionala intre partenerii unui cuplu.