Eros si Thanatos sau viata in nuante de gri
Dupa ce a descris Erosul, libidoul, pulsatia ce sustine viata si se manifesta prin iubire, cooperare si ajutorarea altora, Freud a constatat ca acesta nu e suficient pentru explica modul in care ne comportam. Erosul are asociat in mod automat si prezenta instinctului mortii, Thanatos, cel ce guverneaza comportamentul agresiv si violenta indreptata spre sine sau spre cei din jur, cea care urmareste sa puna capat dragostei sau vietii.
Pornind de la idea existentei celor doua forte mentale primare inconstiente, ce stau la baza psihicului, Eros si Thanatos, Melanie Klein a introdus un nou concept in sexualitate, teoria relatiilor obiectuale. In functie de dominanta unuia sau altuia dintre cele doua instincte, M. Klein asociaza dezvoltarii individuale o anumita predispozitie de a genera relatiile afective. Spre deosebire de conceptul freudian al sexualitatii, in aceasta teorie, pe prim plan nu este obtinerea placerii, ci relatia pe care ajungem sa o formam cu asa-zisele ‚obiecte’ din jur, la care ne raportam.
M.Klein a avut o copilarie dominata de saracia afectiva a anturajului. La varsta de 17 ani i-a fost reprimata dorinta de a se dedica medicinei si a fost impinsa intr-un mariaj nedorit, ce a dus in cele din urma la aparitia unor frustrari sexuale si a unui dezechilibru in starea ei mentala. Din fericire, in urma psihoterapiei se redescopera si abordeaza o arie neabordata suficient de psihanalisti pana atunci: intelegerea modalitatii prin care copiii percep la nivel cognitiv relatiile cu cei din jurul lor.
Teoria relatiilor obiectuale explica modelele de relatii dupa care vom functiona in viata adulta, ca fiind formate mai ales pe baza legaturii primordiale mama-bebelus. Modul in care oamenii se raporteaza la diverse persoane si situatii in viata de adult este dependent de experientele avute in timpul copilariei cu asa-numitele ‚obiecte familiale’ – un termen ce include de fapt mai ales persoane, parti ale unei persoane sau evenimente, nu neaparat obiecte propriu-zise.
De exemplu atunci cand sugarul este hranit la san si laptele este abundent, ‚obiectul’ san este ‚bun’ si are forta vitala, dar atunci cand copilul nu este hranit sau cand laptele este insuficient, ’obiectul’ sanul este categorisit de bebelus ca fiind ‚rau’. Intr-un mediu suportiv, aceasta imagine contrastanta a ‚obiectului’ ajunge insa sa fie in mod matur integrata intr-un intreg. Copilul invata sa tolereze ambiguitatea, ambivalenta, constientizeaza gandirea simbolica si isi da seama ca si sanul bun si cel rau fac parte din mama sa. Mama devine atat o sursa de placere cat si una de frustare, e in mod simultan o sursa de bucurie si una de suferinta. Ea nu mai e vazuta in alb imaculat sau in negru terifiant, ci in nuante de gri.
Obstacolele asociate maturizarii survin atunci cand copilul nu reuseste sa se separe suficient de ‚obiectul primar’ (ex. mama), pentru a-si crea un sentiment de identitate si pentru a relationa cu alte ‚obiecte’ (oameni). De exemplu un adult care a experimentat un abuz in copilarie se asteapta ca urmatoarele sale relatii sa se bazeze tot pe o neglijare sau un abuz. Viata e vazuta mai ales in alb-negru si nu in nuantele de gri ce o caracterizeaza. Din pacate, societatea de azi are de multe ori tendinta de a idealiza sau a devaloriza ‚obiectele’ la care se raporteaza, fara a incuraja o evaluare suficient de obiectiva, bazata pe comunicare.
In cadrul unui cuplu sau al unei familii, sesiunile de psihoterapie au rolul de a incuraja o evaluare si o comunicare functionala, care sa ia in considerare si ‚obiectele subconstiente’ pe care persoana le poarta in ‚bagajele’ sale emotionale, catre viata adulta. Desi aceste obiecte pot prezice de multe ori comportamentul social si interactiunile din cadrul relatiilor din viata adulta, ele pot fi remodelate, daca exista suficienta deschidere pentru a incerca asta.