Atasament si perversiuni afective parentale
Model de atasament
Felul in care interactionezi cu parintii iti poate modela mult stilul de atasament, modul de a te apropia emotional de alte persoane. Prin exemplul de interactiune oferit, parintii ofera de obicei un model pentru relatiile tale viitoare. Atasamentul include doua elemente esentiale: felul in care te raportezi la propria persoana si felul in care te raportezi la altii.
Parintii reprezinta un model atat in privinta ingrijirii si protectiei personale, cat si in privinta afectiunii si protectiei acordate altora. Abilitatea parintilor de a reactiona echilibrat la emotiile copilului, capacitatea de a valida echilibrat bucuriile sau suferintele, are un efect esential in privinta abilitatii viitorului adult de a-si regla trairile emotionale. Are un impact esential asupra felului in care adultul se va atasa de partenerul in cuplu si va relationa cu cei din jur.
Abuzurile afective intretin autoindoiala permanenta
Din pacate insa nu rareori au loc abuzuri emotionale din partea parintilor. Uneori imbraca chiar forma unor adevarate perversiuni afective. De cele mai multe ori aceste perversiuni afective nu vor fi titlul vreunei stiri de senzatie, ci mai degraba vor fi dezvaluite, de copilul devenit adult, in cabinetul psihologic. Ele apar mai degraba sub forma unor anxietati, depresii, a unor dependente, a unor probleme in cuplu sau chiar sub forma unor tendinte suicidare.
Nu rareori parintii abuzivi sunt cei ce au atat o nevoie exagerata de atentie si control, cat si un nivel redus al empatiei fata de trairile copilului, sau fata nevoia de independenta a unui adolescent. Un astfel de parinte nu mai e o sursa de siguranta si protectie, ci devine adesea o sursa de neliniste sau chiar de teroare.
Furia reprimata, asociata lipsei de empatie parentala si incalcarii constante a granitelor personale, afecteaza adesea stima de sine. Atunci cand nu discuta deschis despre traumele trecutului, persoana poate purta dialoguri interioare critice ce pot intretine o autoindoiala permanenta.
Tactica de a rusina & comparatiile distructive
Acest critic interior ce pare ca ‘vorbeste continuu’ are frecvent la baza cateva comportamente toxice parentale. Poate cea mai importanta perversiune parentala e tactica de a rusina constant copilul. Comparatiile jignitoare, cu altii mai buni, nu au de a face cu dezvoltarea personala armonioasa. Chiar si cand intentiile nu sunt unele negative, rusinarea constanta legata de neatingerea unor tinte, reprezinta adesea sursa unei stimei de sine scazute sau chiar a unei identitati personale instabile.
Adesea cmparatiile distructive nu sunt realizate doar in exteriorul familiei: De ce nu poti sa fii si tu ca baiatul/fata vecinilor? Devalorizarea poate fi realizata prin comparatii dureroase, neproductive cu frati sau surori cu o performanta mai buna. Denigrarea constanta a realizarilor, ce tin cont doar de comparatia cu ‘cel mai bun’, si nu de micile progrese, insufla adesea perceptia de a nu fi niciodata suficient de bun
Micromanagement & perfectionism distructiv
Comparatii perverse, putin folositoare, pot fi radacina unui perfectionism distructiv al viitorului adult. Parintele pervers exercita de fapt un supracontrol asupra actiunilor, preferintelor si personalitatii copilului. E ceva similar micromanagementului de la locul de munca (ce uneori poate avea origini similare?). Copilul e adesea tratat ca o extensie a parintelui, ce-si indeplineste propriile dorinte si idealuri prin intermediul lui/ei. ‘Obiectul copil’ trebuie sa fie astfel impecabil in felul in care arata si in performantele sale. Desi copilul e prilej de mandrie in fata altora, in intimitatea caminului criticile raman o constanta.
Aparentele afective & rollercoasterul emotional
De fapt pentru parintele pervers aparenta e totul. Exista o obsesie permanenta legata de ce vor spune ceilalti, nu rareori in detrimentul nevoilor copilului. In aparenta, acest parinte poate fi foarte tandru si preocupat de binele copilului sau al celor din jur. Nu rareori insa se bucura de statulul social de a fi mama sau tata, fara a realiza cu adevarat o activitate parentala echilibrata. Nu rareori poate lasa imaginea falsa de a fi foarte preocupat(a) la nivel afectiv. In realitate insa poate uneori chiar evita implicarea in actiunile ce necesita un efort parental mai mare.
De fapt si in familie adesea exista o inconsistenta in felul in care parintele isi exprima afectiunea. Poate ‘sa sufoce’ cu dovezi de afectiune, atunci cand urmareste sa obtina ceva de la copil. Poate izbucni intr-un acces de furie si reprosuri, ca pedeapsa atunci cand cererile nu-i sunt ascultate. Nu rareori provoaca intentionat reactii emotionale ample din partea copiilor, pentru a putea sa pozeze mai apoi in rolul de victima.
Incalcarea granitelor emotionale & sexuale
Adesea acesti parinti concureaza cu copiii in drumul lor spre maturitate. In special mamele fac asta cu fiicele lor, carora le denigreaza alegerile, modul in care arata sau felul se comporta in relatia de cuplu. Nu rareori aceste mame pot sa ofere sugestii relationale sau sexuale inadecvate. Acestea sugestii pot fi rodul unei misandrii (echivalentul feminin al misoginismului). Astfel uneori pot indemna spre o manevrare seductiva lipsita de emotii in cadrul cuplului, invatand fiicele ca pot obtine o valoare din manipularea sexuala a partenerului. Alteori, in cautarea atentiei, acest tip de mama poate incerca chiar sa seduca partenerii fiicei.
In cazul mamelor de baieti, aceste mame dornice de atentie se angajeaza adesea intr-o competitie cu partenera de cuplu. In aceasta competitie, nu rareori incalca nevoia de autonomie si intimitate a cuplului nou format. Barbatul-copil devine adesea ‘centrul lumii ei’, persoana responsabila pentru satisfactia si fericirea ei, in timp ce ‘partenera ii ocupa prea mult din timp’. Atunci cand barbatul reactioneaza in sfarsit la aceste incalcari ale granitelor, mama ii reproseaza ca ‘e prea sensibil’ si ca nu tine destul la ea. Uneori santajul functioneaza, avand ca rezultat o deteriorare a relatiei de cuplu.
Daca in trecutul tau exista astfel de perversiuni afective parentale, relatiile de cuplu pot fi uneori dificile. Insa, cand intelegi, eventual in cabinetul psihologic, cum te afecteaza aceste bagaje parentale nedorite, poti face unele schimbari semnificative in felul in care te atasezi de cineva. Azi e cunoscut faptul ca existenta unui atasament sigur e asociata atat cu satisfactia in relatia de cuplu cat si cu satisfactia sexuala. Citeste mai multe despre atasament.