Avantajele unei aprecieri realiste a impulsivitatii
Autocontrolul e o trasatura ce multi spun ca ar fi distinctiv umana, permitandu-ne sa ne adaptam raspunsurile la standardele sociale, sa ne schimbam usor comportamentele in functie de solicitarile mediului. Personal cred ca de multe ori animalele pot sa fie un exemplu de autocontrol, chiar daca nivelul acestuia variaza in functie de specie, dar omul poate sa exceleze in unele domenii ale vietii in privinta capacitatii de a pune un frau impulsivitatii. Chiar daca nu stim care e realitatea in aceasta privinta, ceea ce stim destul de bine este faptul ca iluzia de autocontrol poate sa stimuleze existenta unui comportament impulsiv.
Nordgren et al (Psychol Sci. 2009) au evaluat rezultatele a 4 studii legate de impulsivitate si au ajuns la concluzia ca de obicei oamenii au tendinta de a-si supraestima abilitatea lor de a-si controla impulsurile viscerale, si nu doar pofta de droguri, ci si foamea sau nivelul impulsivitatii sexuale. In cazul in care exista o perceptie subiectiva ca dispui de o mare abilitate de autocontrol, aceasta poate sa te predispuna la o supraexpunere la situatii cu potential de instalare a dependentei. Astfel, in cazul unor persoane ce au incercat sa se lase de fumat, cele ce erau convinse ca dispun de o mare abilitate de a-si controla impulsurile s-au expus la mai multe ‘ispite’. In cele din urma, patru luni mai tarziu, acestea au reluat fumatul intr-un procent mai mare decat cei ce nu aveau incredere atat de mare in abilitatea de a-si controla impulsurile.
Pe de alta parte nici lipsa increderii in fortele proprii, si in special existenta unui afectari a ego-ului, nu este de ajutor in stapanirea impulsivitatii. Baumeister et al (J.Pers 2006) au aratat ca autocontrolul e o resursa energetica limitata, ce nu functioneaza corespunzator atunci cand ego-ul este suferind, cand increderea in sine e epuizata. De fapt Gailliot et al (J Pers Soc Psychol. 2007) au aratat ca efortul dat de dorinta de autocontrol duce la o epuizare a rezervelor de glucoza din sange, in mod similar felului in care exercitiile fizice reduc nivelul de glucoza. Pe de alta parte, prezenta unui nivel redus al glucozei in sange a fost asociata cu o reducere a nivelului de autocontrol.
Vestea buna e ca autocontrolul se poate consolida prin intarirea increderii in sine, existand actiuni ce pot sa duca la reducerea acestei vulnerabilitati, aidoma exercitiilor ce intaresc un muschi. Zhang et al (J Exp Psychol Gen. 2010) au aratat ca reajustarea asteptarilor legate de dificultatea atingerii obiectivelor si intarirea optimismului au avut efecte benefice in atingerea tintelor de control a impulsivitatii.
Cateva din tacticile de a ajuta controlul asupra impulsivitatii includ: evitarea expunerilor la factorul ce induce dependenta (evitarea tentatiilor); stabilirea de termene limita ferme inainte de a ajunge ‘cutitul la os’ in privinta unei decizii (evitarea amanarilor); utilizare de recompense la pasii marunti catre obiectivul dorit, dar si de mici pedepse autoimpuse in cazul in care evolutia nu e cea dorita.
Recent au fost publicate in revista Psychological Science rezultatele unui amplu studiu britanic ce a corelat legatura intre abilitatea de autocontrol a copiilor si rata somajului ca adult. Evaluarea datelor a 15 000 de persoane (din copilaria in perioada adulta) a aratat ca parintii ce incearca sa dezvolte abilitatea copiilor de a se autocontrola, culeg nu doar beneficii pe termen scurt, ci si beneficii pe tot parcursul vietii profesionale a acestora. Astfel, copiii ce sunt deprinsi a acorda o atentie sporita sarcinilor dificile, a persista in atingerea obiectivelor si a incerca sa suprime comportamentele neadecvate, au o probabilitate sporita de a-si gasi si pastra locul de munca atunci cand sunt adulti.
Amanarile continue, increderea exagerata in abilitatea de a depasi obstacolele, sau dimpotriva increderea prea redusa in fortele proprii, devin tot mai mult parte a comportamentelor tinerilor de azi. Uneori aceste probleme persista si ca urmare a dificultatilor existente in comunicarea cu adolescentul ce trece printr-o criza a identitatii. Psihoterapeutul poate sa sprijine familia in imbunatatirea acestei comunicari, in incercarile de a stapani impulsivitatea si a oferi sanse mai bune de adaptare in viata de adult.