Greutatea si chimia emotiilor
Utilizam adesea metaforele: „sunt coplesit de griji” „are constiinta incarcata”„vinovatia il impovareza”,..dar oare chiar exista o greutate a acestor sentimente? Specialistii Universitatii Waterloo afirma ca raspunsul la aceasta intrebare e unul afirmativ. Exista dovezi ca experientele emotionale negative atasate vinovatiei pot fi transpuse intr-o senzatie corporala.
Modul in care reactionam la sentimentul de vina difera de la o persoana la alta si joaca un rol important in reglarea comportamentului nostru, ajutandu-ne sa ne corectam greselile sau sa nu recidivam in anumite incalcari ale normelor societatii in care traim. Insa cu toate ca stim ca vina ne poate face sa ne simtim tensionati, nu stim multe despre modul in care sentimentele negative ne afecteaza corpul.
Intr-un studiu publicat recent in revista Plos One specialistii canadieni au rugat mai multe persoane sa-si aduca aminte de un moment in care au facut ceva lipsit de etica..au mintit, furat sau inselat. Apoi i-au intrebat daca se simt sau nu „ingreunati” din punct de vedere corporal si au comparat raspunsurile cu cele ale unui grup martor ce a rememorat intamplari personale etice sau intamplari imorale ale altor persoane.
Cercetatorii au constatat ca cei ce si-au adus aminte de faptele lipsite de etica au raportat o crestere semnificativa a greutatii corporale subiective fata de grupul de control. Doar culpabilitatea a fost asociata cu aceasta crestere subiectiva in greutate si nu si dezgustul sau tristetea.
Pe de alta parte, in incercarea de a intelege mai bine relatia intre faptele reprobabile si recompense, Universitatea Toronto a realizat doua studii de imagistica neuronala in care a evaluat daca exista o diferenta intre activitatea cerebrala atunci cand oamenii primesc o recompensa pentru ca inseala pe cineva si atunci cand primesc o recompensa pentru ca spun adevarul. Studiile publicate in Neuropsychologia si NeuroImage au ajuns la concluzia ca activitatea cerebrala la nivel lobului cerebral frontal (corelata cu recompensele) a fost semnificativ mai intensa atunci cand recompensa a fost obtinuta pentru spunerea adevarului decat atunci cand a fost recompensata inselarea unui partener.
Dar creierul nostru se apara chiar chimic in fata inselarii increderii noastre, sau in timpul respingerilor sociale. In mod suprinzator, mecanismele cerebrale elibereaza analgezice naturale nu doar cand ne lovim sau suntem loviti fizic dar si atunci cand suntem in fata unei respingeri, sustin specialistii Universitatii Michigan in primul studiu ce evaluaza acest aspect. Pentru a ajunge la aceste concluzii ei au monitorizat prin tehnici de imagistica cerebrala regiunea amigdaliana ce joaca un rol cheie in reglarea emotionala.
Se pare ca cei cu personalitatile cele mai rezistente la socuri, cei ce poseda capacitatea de a se adapta cel mai bine la mediu, persoanele cele mai rezistente, au fost si cele la care s-au constatat concentratiile cele mai mari ale acestor analgezice naturale.
In consecinta, creierul recunoaste si la nivel fizic nevoia de a elibera mai multe opioide care sa reduca nivelul de anxietate sau depresie determinat de unele sentimente neplacute cum ar fi actele de respingere. Aceste momente sunt poate clipele cele mai periculoase in care cineva poate sa apeleze la o suplimentare a aportului de substante opioide ce duc la dependente. A apela la sesiunile de psihoterapie chiar in acele momente poate reduce semnificativ sansele instalarii acestor dependente.
http://www.plosbiology.org/article/info % 3Adoi % 2F10.1371 % 2Fjournal.pbio.1001684
Neuropsychologia, 2013; 51 (9): 1785 DOI: 10.1016/j.neuropsychologia.2013.05.019
NeuroImage, 2014; 87: 505 DOI: 10.1016/j.neuroimage.2013.10.023
Molecular Psychiatry, doi: 10.1038/mp.2013.96