Obiective nerealiste si profetii autoimplinite
Parintii au de multe ori asteptari mari de la rezultatele copiilor lor, deoarece au tendinta de a lua mai mult in considerare calitatile acestora si poate mai putin imaginea de ansamblu. Atunci cand se intampla sa nu fie departe de realitate, sperantele parintilor pot genera o performanta academica mai buna insa atunci cand asteptarile sunt mai degraba nerealiste le pot face mai degraba rau copiilor.
Aceata e concluzia unei cercetari longitudinale a American Psychological Association, ce a urmarit evolutia a 3 500 de elevi de liceu pe parcursul a 5 ani. Studiul german, publicat in aceasta luna in Journal of Personality and Social Psychology, confirma rezultatele unei evaluari similare, realizate pe 12 000 de elevi din SUA, ce a dus la concluzia ca asteptarile parentale prea mari reduc performantele scolare in loc sa le sporeasca.
Mai multe cercetari psihologice anterioare au subliniat in mod constant faptul ca exista o asociere clara intre nivelul aspiratiilor academice ale parintilor si rezultatele copiilor dar nu au luat suficient in considerare asocierea intre realismul acestor sperante si performanta scolara. Ambele evaluari ofera acum dovezi foarte solide ce subliniaza ca asteptarile parintilor nu trebuie disociate orbeste de realitate, pentru a nu da nastere la rezultate contrare celor dorite. Autorii subliniaza ca „doar cresterea aspiratiilor nu poate fi o solutie eficienta pentru imbunatatirea succesului educational”. Cand aceste asteptari genereaza si o comparare permanenta cu copiii din jur si nu o incercare realista de depasire, pas cu pas, a propriei performante, pot sta si la baza instalarii unei anxietati de performanta (citeste si Anxietatea de performanta si capcana protectiei parentale).
Credintele parintilor legate de performantele copiilor pot genera diferente chiar si atunci cand e vorba de frati ce au aceasi mostenire genetica, stau in aceeasi casa, mananca aceeasi mancare si poarta uneori aceleasi haine. Un sondaj publicat recent in Journal of Family Psychology, ce a inclus parintii a 388 de frati din SUA, a solicitat parintilor sa evalueze care dintre doi frati va avea rezultate scolare mai bune in perioada urmatoare. Copilul ce a avut parte de o evaluarea mai putin buna a performantei, a confirmat in mod semnificativ asteptarile parentale depreciative dar si ideea de profetie autoimplinita, ce a fost lansata pentru prima data in 1968 de doi profesori din San Francisco (Rosenthal si Jacobson).
Prima cercetare legata de profetia autoimplinita ajungea la concluzia ca dezvoltarea intelectuala a copiilor este in mare masura influentata de asteptarile profesorilor. Cercetatorii americani au testat la pornirea studiului inteligenta unor elevi si au comunicat profesorilor care sunt copiii cu un potential ridicat de dezvoltare intelectuala, cam unul din 5. Acestia au fost inclusi intr-un grup denumit “bloomers” = infloritori in engleza. La finalul perioadei de evaluare, cercetatorii au constatat ca “bloomers” au castigat in medie cu 4 puncte mai mult la testul de inteligenta comparativ cu restul copiilor. Cei din clasele 1 si 2 au castigat chiar cu 18 puncte mai mult.
Ar fi normal sa va ganditi ca prezicerile bazate pe testul de inteligenta initial au fost corecte. Ar fi si adevarat daca acei 20% “bloomers” ar fi avut cu adevarat rezultate superioare la testul de inteligenta initial. Ei au fost insa selectati aleator, tocmai pentru a demonstra ca prin asteptarile lor diferite, prin comportamentul diferit fata de cei ce invata, dascalii pot sa influenteze pe parcurs rezultatele obtinute iar rezultatele intermediare intaresc convingerea dascalilor generand o eroare de logica ce se autointretine.
Profetiile ce se autoimplinesc nu sunt specifice doar dezvoltarii din perioada copilariei. Din pacate multe cupluri intra in jocul acestor profetii si nu-si dau seama decat in momentul in care ajung in fata psihoterapeutului, expunand conflicte ce tind sa nu se mai termine.
Journal of Family Psychology Feb 2015 – Journal of Personality and Social Psychology Nov 2015