Etichetari, etichetari
Unele persoane pot sa vorbeasca in fata unui public larg fara a prezenta emotii evidente iar altele , chiar stapane pe subiect, clacheaza adesea sub presiunea momentului. Unii sportivi se pot concentra suficient de bine pentru a castiga iar altii poate mai bine pregatiti fizic rateaza podiumul ca urmare a stresului.
Unul dintre motivele pentru care exista aceste diferente sta si in modul in care creierul nostru eticheteaza o situatie sau alta. Un prim experiment ce tine de ‘etichetare’ a fost realizat in 1973 de doi psihologi, Dutton și Aron, care au ales sa evalueze comportamentul unor barbati in situatia in care traversau un pod subred, care se balansa la o inaltime destul de mare deasupra unui rau si comportamentul altor barbati ce treceau peste un pod stabil, situat la doar cativa metri deasupra unei ape invecinate.
In ambele situatii, barbatii au fost abordati la jumatatea podului de o femeie atractiva care le-a solicitat sa completeze un sondaj iar la final le-a oferit numarul ei de telefon, mentionand ca ar putea sa o mai sune ca sa afle detalii despre studiu. Dupa prima intalnire, doar 2 din cei 16 barbati ce au trecut pe podul sigur au apelat femeia, in timp ce pe podul nesigur jumatate din cei 18 barbati nu au ezitat sa o sune.
La vremea respectiva psihologii au explicat aceasta diferenta prin faptul ca senzatia de neliniste de pe podul subred a fost probabil etichetata / interpretata ca si atractie fata de femeia de pe pod, ducand la o crestere a probabilitatii de a o suna ulterior. Aceste rezultate au fost intens controversate aratandu-se ca este foarte rar ca o emotie pozitiva sa fie etichetata ca fiind una negativa sau viceversa. Mai multe cercetari ulterioare au aratat insa ca emotiile pozitive de un anumit tip pot fi etichetate ca emotii pozitive de un tip diferit si la fel si in cazul emotiilor negative.
Modul in care interpretam emotiile momentului poate sa contribuie in a face diferenta dintre succes si insucces, dintre echilibru si dezechilibrul unei relatii. Astfel un studiu recent a aratat ca cel ce vorbeste in public isi imbunatateste semnificativ calitatea discursului daca reuseste sa-si re-eticheteze, sa recadreze nervozitatea ca entuziasm in indeplinirea sarcinii.
De-a lungul timpului se pot identifica nenumarate exemple in care o etichetarea necorespunzatoare a dus chiar la dezastre. Poate cel mai relevant exemplu de acest tip este celebrul caz al erorii judiciare produse in cazul lui Jean Calas. Acesta a fost un negustor protestant ce a trait in Toulouse, in Franta secolului XVIII, o perioada in care tara era profund catolica, recunoscand cu greu alte optiuni religioase. In 1756 unul dintre fii lui Calas a decis sa se converteasca la catolicism. Patru ani dupa aceea, cel de-al doilea fiu al lui Calas a fost gasit asasinat in bucatarie iar intreaga comunitate a orasului s-a grabit sa eticheteze acest eveniment ca fiind in mod cert o crima comisa de tatal disperat ca isi pierde si cel de-al doilea copil in bratele “adevaratei religii” catolice.
Degeaba a revenit familia asupra versiunii decesului, aratand ca al doilea fiu a fost gasit de fapt spanzurat de grinda bucatariei iar ei au inscenat crima pentru a putea fi inmormantat crestineste, degeaba a depus marturie in acest sens chiar slujnica de religie catolica. Jean Calas a fost torturat pentru a recunoaste crima si desi a negat fapta pana in ultima secunda a fost spanzurat. Abia dupa ce sotia a innebunit, fiica s-a spanzurat si fratele catolic a murit in prima linie pe frontul rus, pentru a spala rusinea, familia a fost exonerata si a primit 36 000 de franci, in urma numeroaselor demersuri ale lui Voltaire.
Iata un caz in care o etichetarea subiectiva poate fi mortala pentru o familie intreaga. Azi probabil ca o astfel de eroare pare inimaginabila, insa sunt prezente numeroase cazuri in care etichetarea poate fi principala cauza a conflictelor familiale. Psihoterapeutul, prin neutralitatea sa, poate sa ajute familia sa recadreze situatia si depaseasca astfel de obstacole nedorite.