Realitatea si etichetările
Din ce e compusă realitatea ta?
Realitatea ce ne înconjoară e compusa din observații, deducții și presupuneri. Ca urmare, să faci diferența intre a observa, a deduce, a presupune e o abilitate esențială pentru înțelegerea interacțiunii cu lumea.
Observațiile, bazate pe cele 5 simțuri, ne oferă dovezi concrete, fapte ce caracterizează lumea din jur. Rezultatul observării e cuantificabil, verificabil. Bineînțeles însă că și simțurile noastre pot fi înșelate în anumite contexte dar reprezintă de obicei baza cea mai solida a realității.
Pentru a lua decizii în viață, pe lângă observare avem nevoie și de un proces deductiv. Pentru decizii avem nevoie să tragem anumite concluzii pe baza a ce am observat. Daca observam că cerul e plin de nori și oamenii pe strada sunt îmbracați gros nu e neapărată nevoie să verificăm termometrul pentru a alege hainele cu care ne îmbracăm.
Inferențele și realitatea
A deduce sau a infera e procesul prin care tragi concluzii sau lansezi ipoteze bazate pe ce observi prin simțurile tale. Inferențele, deducțiile, sunt percepții mintale de care avem nevoie pentru explica, a interpreta ce observam cu ajutorul simțurilor. E important însă să înțelegi că inferențele, deducțiile nu definesc mereu, automat, realitatea.
Hai să vedem de ce. De exemplu, dacă o persoana refuză carnea la cină e rezonabil să presupui că e vegetariană. Însă nu e absolut sigur. E posibil și să aibă probleme cu stomacul în ziua respectivă, să fi mâncat poate prea mult sau prea greu în prealabil sau pur și simplu să-și dorească pe moment să mănânce mai ușor.
Sau, cunoști o persoana care vorbește mereu despre mașini. Vorbește cu pasiune și despre cursele de formula 1. Poartă frecvent haine cu nume de piloți celebri, cu branduri de mașini sau circuite renumite de formula 1. Vorbește despre oferte atractive legate de mașini sau curse de mașini. E rezonabil să consideri că persoana chiar se pricepe să conducă mașină. Însă asta nu e neapărat adevărat. În realitate poți constata că abilitățile lui de conducător auto lasă mai degrabă de dorit.
Identitatea și realitatea
E important să nu deduci într-un mod automat că dacă identitatea unei persoane e asociată cu un anumit context, persoana respectivă are abilitați semnificative în felul în care e gestionat acel context. Observăm din păcate azi, destule persoane ce își crează identități de experți în jurul unor subiecte la moda, a unor subiecte ce ‘sunt cerute de public’. Din păcate însă realitatea abilitaților persoanei în cauză te poate dezamăgi.
De multe ori crearea unor astfel de identități poate fi generată prin repetarea frecventă a unor judecăți de valoare. De exemplu ‘sunt cel mai bun negociator’. Auzirea în mod repetat a unei informații nesustinute de dovezi faptice poate genera presupunerea irațională că acea informație ‘trebuie să fie adevărată’. În special atunci când rezultatul e unul ce ți-l dorești mult, în cazul acesta rezultatul negocierii. Aceasta iluzie a adevărului, aceasta iluzie a unui rezultat mult dorit, poate denatura mult realitatea. Te poate face să te păcălești singur.
Presupunerile și etichetările
Din păcate, presupunerile pot apărea frecvent atunci când cineva evaluează realitatea cotidiană. De exemplu poți presupune că o persoana nu te place sau e supărată pe tine dacă nu te observă sau iți răspunde foarte scurt la un mesaj. Când realitatea ar putea fi că persoana e preocupată de ceva sau că e prinsă cu o mulțime de treburi urgente și importante.
Presupunerile, luate ca adevăruri absolute, sunt adesea asociate cu etichetările, cu judecațile de valoare. După mai multe întâmplări nefericite, ai pierdut portofelul, autobuzul, ai spart vaza, ai vărsat cafeaua, poți presupune că ești ‘o persoana blestemată’.
Poți presupune că ești o persoana căreia ‘îi e scris să rămână singură’, daca ai avut mai multe eșecuri în relațiile de cuplu. Sau poți trage concluzia că ‘nu sunt în stare să reușesc’, ‘sunt o dezamăgire’ dacă ai eșuat într-un proiect sau la un examen. Astfel de presupuneri pot schimba din păcate realitatea unei persoane pentru că o țin blocată în etichetările respective.
Cum se produc etichetările nefuncționale?
Pentru a combate etichetările nefuncționale e important să realizezi, printr-un exemplu, cum se produc. Să spunem că ai o săptămână încărcată și îi ceri partenerului tău de cuplu, ce lucrează remote acasă, să dea cu aspiratorul pentru a te ajuta. Pleci la serviciu și când te întorci după o zi grea observi că nu a făcut ce l-ai rugat, desi a spus că o să o facă.
Privind în jur observi că consola de jocuri e aprinsă. Ignori că partenerul tău lucrează concentrat la computer. Știind că în trecut s-a întâmplat să se joace mult pe console tragi concluzia că și acum a făcut la fel și de aceea nu a făcut ce l-ai rugat. E un leneș, concentrat doar pe placerea lui.
Un prim pas în etichetările nefuncționale poate fi concentrarea părtinitoare pe acele lucruri ce confirmă judecata de valoare ce deja o ai. Plasezi apoi aceste informațîi în cadrul tău de experiențe și credințe trecute, interpretându-le subiectiv. Am mai scris depre asta aici. Gelozia & confirmarile partinitoare – sexologie terapie de cuplu Bucuresti Dr Rares Ignat
Chiar daca în trecut concentrarea pe plăcerea lui a fost un element obiectiv, nu confirmi validitatea deducției tale. Nu clarifici cu el ce s-a întâmplat, ci aplici eticheta ce iți dictează acțiunea imediată. Iar acțiunea imediată, bazată pe eticheta de leneș, e probabil un reproș supărat și poate o disperare legată de o ‘bucla reflexivă’ concentrata pe viitor: Nu o să se implice niciodată destul în treburile casnice.
Etichetarea poate fi un bulgare ce creste:
Nu e o persoana în care să am încredere. Nu mă respectă. Pe baza etichetării ajungi să nu-i mai ceri să se implice în treburile casnice. Ajungi să te îndepărtezi, să-l eviți în mai multe interacțiuni ale vieții de cuplu. Până când poate ajungeți la o ruptura în relația voastră.
În unele situații, din păcate, lipsa de implicare poate fi una repetitivă. Poate fi una care să justifice frustrarea crescândă. Poate fi una care să necesite stabilirea unor acorduri mai clare.
În alte cazuri însă, situația de fata ar putea beneficia de o întrebare de clarificare de genul: Cum a fost ziua ta? Ai fost ocupat? Partenerul ar putea raspunde: Din păcate m-a contactat seful și mi-a cerut să modific ceva imediat la site-ul nostru. Nu am avut timp nici de o pauza de 10 minute. După ce am lucrat ceva am vrut să fac o pauză și am dat drumul la console. Chiar atunci m-a sunat nervos. M-am apucat imediat de lucru și nu am avut timp de dat cu aspiratorul.
Interacțiunea cu cei din jurul nostru poate avea nevoie adesea de clarificări. Dar uneori aceste clarificări nu sunt atât de ușor de stabilit. Daca simți că ai nevoie de un sprijin în a dobândi clarificări în interacțiunile cu realitatea ta, psihoterapia de cuplu sau cea individuală poate fi o soluție.
Citeste si Etichetari, etichetari