Neputinta invatata in viata cuplului
Originea termenului de neputinţă învăţată
Psihologul american Martin Seligman a introdus acest termen acum mai bine de jumătate de secol însă originea conceptului are cu aproape 100 de ani mai mult. Neputinţa învăţată e o condiţie psihologică în care persoana percepe că răspunsurile ei comportamentale nu pot controla traumele cu care se confruntă. Persoana devine astfel pasivă în fata traumelor şi poate întâmpina dificultăţi semnificative în luarea unor decizii. Nivelul ei de stress poate creşte considerabil.
Un experiment ce azi nu s-ar fi putut desfăşura
Primul experiment psihologic ce a descris neputinţa învăţată probabil că nu s-ar fi putut desfăşura azi, deoarece a implicat minisocuri electrice ce au fost aplicate unor căţei. La începutul experimentului cercetătorii au condiţionat căţeii ca de fiecare dată când auzeau un sunet să se aştepte să primească un mini-soc electric, transmis prin podeaua cuştii în care se aflau.
După etapa de condiţionare, căţeii au fost mutaţi într-o cuşcă mai mare, care era împărţită în două printr-un gard despărţitor ce putea fi sărit, cu un oarecare efort. Ce nu ştiau căţeii era că de fapt doar jumătate din cuşca era cablata pentru a emite şocuri electrice. Cealaltă jumătate a cuştii nu emitea şocuri. Unii căţei şi-au dat seama că dacă sar gardul pot ajunge în zona de siguranţă.
Căţeii care erau în zona psihologică de neputinţă învăţată nu au mai încercat însă nimic. Au încasat şocurile electrice unul după altul. Pe baza experienţelor precedente, acei căţei şi-au antrenat psihicul să creadă că nu au niciun control asupra mediului extern. Astfel nici măcar nu au mai încearcat să-l influenţeze în vreun fel, deşi mediul se schimbase. În cele din urmă au început să dea semne de depresie și anxietate.
Nimic nu mai e în zona controlului propriu
Atunci când unele persoane se confrunta cu situaţii ostile îşi pot pierde motivaţia. Unele persoane ajung mai repede decât altele la concluzia că nu pot exercita vreo influenţă asupra evenimentelor din jurul lor. Astfel că, nici atunci când apare o oportunitate de schimbare a situaţiei nu mai iau măsuri pentru a modifica ceva în comportamentul lor.
Persoanele ce se află în această stare au ajuns la concluzia că lucrurile rele ce se întâmplă sunt în afara controlului lor. Ca atare de obicei nu au succes în rezolvarea problemelor chiar și atunci când există o potențială soluție.
Neputinţa învăţată în viaţa cuplului
Cum poate arăta neputinţa învăţată în viaţa de zi cu zi a unui cuplu sau a unei persoane? Femeile ce sunt într-o relaţie de cuplu abuzivă pot ajunge la concluzia că nu pot scăpa niciodată de abuzator, chiar şi atunci când la un moment dat ar putea beneficia de un sprijin. Părăsirea unei situații de abuz în cuplu poate părea imposibilă în condiţiile unei neputinte învăţate.
Mai e posibil ca într-un cuplu ce întâmpina dificultăţi în comunicare, persoana ce nu se simte ascultată sau înţeleasă să îşi piardă speranţa într-o schimbare în bine, chiar înainte de a încerca toate variantele de schimbare. Aceasta pierderea a speranţei de schimbare în bine poate fi asociată atât unor etichete aplicate partenerilor din cuplu (ex: aşa e el/ea…aşa sunt bărbaţii/femeile) sau e asociata propriei persoane (ex: sunt defect(a), de neiubit)
De ce unele persoane nu par a fi afectate de neputința învățată?
De obicei neputinţa învăţată îşi are originea în anumite evenimente traumatice repetate. Persoanele cataloghează acele evenimentele negative ca fiind inevitabile şi permanente mai ales printr-un mecanism de generalizare a experiențelor anterioare.Ajung la concluzia că: Dacă până acum ce am experimentat a fost așa, o să fie mereu așa.
Generalizarea e un proces psihologic defectuos, ce nu face o distincție suficient de obiectivă între o condiție permanentă și una care este doar de lungă durată. Generalizarea nu distinge între o condiţie ce apare cu o frecvenţă destul de ridicată şi o condiţie permanentă. Apare astfel o credință ce paralizează. Credinţa că ceea ce faci nu mai contează. Credinţa că esti blocat în aceleasi tipare ale vieții, indiferent cum te-ai comporta sau indiferent ce ai gândi.
A lua în considerare mai mult alternativele posibile
Atunci când ne confruntăm cu anumite obstacole ale vieţii există o anumită inerție în schimbarea ce ne-o dorim. La fel există o anumită inerţie în schimbarea credințelor și obiceiurilor noastre în momentul în care ne confruntăm cu un obstacol. Iar cantitatea de energie care trebuie investită în obţinerea schimbării nu e infinită.
Unele persoane dedică însă mai multă energie decât altele în obţinerea unei schimbări. Percep mai mult contextele ca fiind negociabile, maleabile. Cad mai greu în capcana inutilității și a resemnării. Asta deoarece dispun de o flexibilitate mai mare de a lua în considerare diverse alternative.
Un prim pas în depăşirea neputinţei învăţate e să o recunoşti. Anumite caracteristici negative ‘fixe’ ale vieţii tale pot să fi atins acest statut în principal că urmare a faptului că le-ai acceptat ca ‘fiind date’. Uneori poate fi de folos să evaluezi şi alături de un psihoterapeut dacă nu ai putea explora şi un alt mod de a privi lucrurile. Cu cât vei afla mai multe despre credinţele ce stau la baza neputinței învățate, cu atât vei fi mai puțin cuprins(ă) de ea.