Prizonieri in trecut …sau despre ruminatie
Stim ca felul in care reactionam zi de zi, deciziile noastre cotidiene, sunt modelate profund in functie de amintirile noastre. Adesea perceptia acestei ‚realitati’ este diferita pentru diferite persoane. Nu rareori se intampla insa ca existenta unor ganduri repetitive ‚fixe’ sa nu lase o persoana sa ‚vada’ si altceva decat propria „realitate”, nepermitand acesteia sa iasa din cercul vicios al ruminatiei cotidiene, subminandu-i dorinta de a trai.
Aceasta gandire repetitiva, concentrata asupra unui subiect fara a exista neaparat o stimulare evidenta din mediu care sa o produca (ruminatia), poate avea efecte semnificative nedorite, atat in viata de familie cat si in activitatea profesionala. Astfel, un nou studiu ce a implicat peste 600 de angajati, arata ca persoanele predispuse catre ruminatii (aproximativ unul din cinci) au avut cu 40% mai multe probleme legate de somn si cu 50% mai multe simptome depresive, de tipul tristetii sau al sentimentelor de singuratate. In plus, acestia au experimentat un stres al muncii prestate cu 30% mai mare, au avut cu 35% mai multe relatii tensionate cu colegii si au fost cu 25% mai putin activi profesional comparativ cu colegii lor.
Este normal sa fim nemultumiti in cazul in care nu progresam suficient catre obiectivul dorit, desi am incercat pe mai multe cai. E normal sa fim cu atat mai nemultumiti cu cat tinta este una mai importanta pentru noi. Dar la fel de natural este si sa ne adaptam gandurile si actiunile in functie de rezultatele pe care le obtinem in urma actiunilor noastre si sa nu cadem prada ruminatiei si frustrarii, ce vin ‚ la pachet’. Riscam alfel sa devenim mai putin eficienti la locul de munca sau si mai indepartati emotional de relatiile sociale pe care le avem…si sa ne indepartam si mai mult de indeplinirea celor dorite.
Daca vrei sa rupi cercul vicios al ruminarii, cel mai important lucru este sa-i constientizezi existenta. Stabileste apoi un interval de timp fix pentru ‚rumegarea gandurilor obsedante’ – nu mai mult de 20 de minute in care poti sa meditezi intr-un loc si o pozitie pe care nu o asociezi cu relaxarea… va fi ‚locul tau pentru ruminatie’. Scrie gandurile intr-un carnetel si in special incearca sa intelegi si sa notezi care sunt emotiile declansate de acele ganduri. Evalueaza mai apoi cat de mult iti sunt ele de folos in indeplinirea planurilor tale.
In cazul in care timpul in care ruminezi zilnic iti afecteaza semnificativ relatiile cu cei din jur si felul in care iti traiesti viata, nu ezita sa apelezi la sprijinul unui psihoterapeut pentru a vedea impreuna cum pot fi restructurate aceste ganduri…pentru a nu ramane un ‚prizonier in trecut’
Din fericire, in marea majoritate a amintirilor negative nu este vorba de trairi intens disfunctionale, ci doar de senzatii neplacute de intensitate cel mult medie. In schimb in cazul tulburarii de stres post-traumatic, aceste amintirile persista, si in absenta unei interventii adecvate sunt corelate adesea cu instalarea unor dependente sau chiar cu suicidul. Daca este vorba de o trauma recenta, in majoritatea cazurilor se obtin ameliorari semnificative prin intermediul psihoterapiei bazata pe expunere, ce presupune confruntarea persoanelor cu gandurile si evenimentele ce ii terorizeaza, intr-un cadrul sigur, ce ofera convingerea ca nu li se poate intampla ceva rau.
Pe de alte parte, atunci cand evenimentele traumatice au avut loc cu multi ani in urma, psihoterapia prin expunere nu functioneaza intotdeauna, amintirile disfunctionale vechi stingandu-se mai greu. Un studiu publicat recent in revista Cell arata insa ca in aceste cazuri psihoterapia prin expunere ar putea fi ajutata de o clasa de medicamente ce sporesc capacitatea creierului de a inlocui amintirile vechi cu unele noi (inhiband procesul de de acetilare a histonelor). Astfel chiar si in cazul amintirilor disfunctionale mai vechi, robuste, consolidate de mult timp, este utila o reactivare a lor pentru a le face instabile, a le revizui in cadrul psihoterapeutic sigur si apoi a le consolida sub o noua forma.
Cell January 2014 – Biological Psychiatry March 2014
Organizational Behavior and Human Decision Processes, 2014; 124 (2): 177 DOI:10.1016/j.obhdp.2014.03.003