Relatia psihologica dintre dorinta si suferinta
Ce e dorinta?
Cu siguranţă ceva dificil de definit :). E o emoţie? E un gând? E o senzaţie? Le conţine pe toate laolaltă? Dorinta pare a fi o condiţie complexă legată de aspiraţiile unei persoane. Fie că se cheamă dor, poftă, voinţa, speranţa, atracţie erotică, deziderat sau altfel, e acel ceva ce umple un gol.
Dar pentru a şti că e nevoie de ceva care să umple un gol e nevoie să simţi acel gol şi să te gândeşti ca el există. Ca atare e firesc să spunem că dorinta e asociată cu gândul de a avea ceva, de a realiza ceva sau de a fi ceva. Pe de altă parte e la fel de firesc să spunem că în unele cazuri dorinţa pare a fi automată, instinctuală, declanşată doar de auz, văz, miros, de simţul tactil sau gustativ.
Orice ar fi, gând, emoţie sau senzaţie, dorinta stă la baza acţiunilor, a reacţiilor umane. Aşa că e util să fii atent la dorinţele tale, la cadrul lor. Nu e uşor să-ţi modulezi dorinţele. Încearcă de exemplu chiar acum să opreşti fluxul dorinţelor tale. …… Vei observa că nu poţi face asta. Pentru că însăşi dorinţa de a nu mai dori nimic e o dorinţă în sine.
După cum ştim preabine limita superioară a dorinţelor umane e mereu extensibilă. Spre deosebire de animale, ne dorim mai mult decât necesarul biologic. Este si plăcut şi de folos să ai vise îndrăzneţe dar e important şi să priveşti către realitate în timp ce visezi. După cum spunea La Rochefoucauld: E nevoie de puţin pentru a face un om înţelept fericit dar nimic nu poate mulţumi un prost. Uneori poate fi util să ai o nouă perspectivă asupra naturii dorinţelor tale – poate un sprijin psihologic care să te ajute să priveşti şi altfel dorinţele nefolositoare.
Relaţia dintre dorinţă şi suferinţă
După cum am văzut, dorinta e cea care ne ajută să continuăm să ne mişcăm, să progresăm. Cuvântul motivaţie, la fel precum cuvântul emoţie îşi are rădăcina în cuvântul latín ‘movere’, a te mişca. Aşa că cei ce îşi pierd dorinţa şi speranţa sunt înclinaţi mai degrabă spre o stare letargică. Lipsa pe termen scurt a dorinţei e sursa plictiselii iar cea pe termen lung hrăneşte depresia.
Pe de altă parte însă prezenţa dorinţei e asociată şi cu suferinţă. Dorinta nesatisfacută poate fi dureroasă. Anxietatea şi furia pot fi asociate posibilităţii neîmplinirii unor dorinţe ce ţin de viitor. Tristeţea, melancolia şi furia pot fi înţelese ca dorinţe ca ceea ce a fost în trecut să nu se fi pierdut. Chiar şi criza vârstei mijlocii poate fi considerată ca avand la baza percepţia că realitatea e net diferită de dorinţele şi visele tinereţii.
Excesele dorintei
Pe de altă parte excesele dorinţei te pot împiedica să te bucuri de ceea ce ai deja. Pot fi foarte stresante căutările nesfarsite, catre mai mult şi mai mult, fără clipe în care te opreşti să admiri peisajul prin care călătoreşti, fără să te bucuri de cele ce deja le-ai dobândit sau cele ce le ai, considerabil mai mult, mai bine decât înaintaşii tăi.
Excesele dorinţei pot genera uneori stres, probleme de comunicare în cuplu sau chiar stări depresive şi reducerea stimei de sine. Acestea la rândul lor pot stimula consumul alimentar în exces, obezitatea, diabetul şi consumul de alcool. Iar stresul, problemele de comunicare în cuplu, reducerea stimei de sine, depresia, obezitatea, diabetul şi consumul de alcool sunt principalele cauze ale reducerii dorinţei sexuale, ce poate întreţine într-un cerc vicios suferinta. Citeste si Ce ne aprind dorinta sexuala?
Dorinţa umană ne asigură supravieţuirea, reproducerea şi dezvoltarea ca specie. Însă dorinţele noastre nu au evoluat pentru a ne asigura o stare de împlinire, de fericire. Imediat ce o dorinţă e împlinită multe persoane încetează să se bucure de această împlinire şi formulează noi dorinţe, punând o presiune permanenţă asupra lor. Nu e ceva greşit să îţi doreşti lucruri însă atunci când dorinţele sunt doar cele ce îţi stăpânesc împlinirea, viaţa ta poate fi o luptă inevitabilă plină de frustrare şi suferinţa
De ce e îmi doresc ce îmi doresc?
După cum spune Schopenhauer : “De multe ori nu știm ce ne dorim sau de ce ne temem”. Uneori nu ştim poate, pentru că ne gândim ca psihicul nostru ar suferi dacă am ştii de ce ne dorim acel ceva. Însă rareori ignoranta te ajută cu adevărat. Aşa că poate nu strică să îţi pui întrebarea: De ce îmi doresc ce îmi doresc? Cât din ce îmi doresc are de a face cu mine şi cât din dorinta mea e de fapt determinată social ?
Dacă aş fi ultimul om de pe pământ ar avea sens dorinţa mea? Nu rareori dorinţa de a impresiona, de a face pe plac cuiva, de a-i depăşi pe ceilalţi te poate împiedica să-ţi trăieşti viaţa cu adevărat. E poate un semn că nu tu îţi stăpâneşti dorinţele ci ele te stăpânesc pe tine? Şi poate ar fi momentul să cauţi un sprijin psihologic pentru a-ţi stăpâni mai bine dorinţele?
Citeste si In spatele anxietatii tale se afla cel putin o dorinta