Percepţii periculoase
Decizii impulsive pe baza unor percepţii periculoase
Percepţiile, perspectivele noastre legate de un context stau la baza deciziilor ce le luăm. Din păcate nu rareori luăm decizii impulsive, bazate pe percepţii greşite, pe ‘perceptii periculoase’. Aceste perspective adesea ne fac să ne regretăm acţiunile, comportamentele, atitudinile.
Nu rareori un conflict are la baza presupunerea că una dintre persoane ştie ce îşi doreşte cel/cea cu care interacţionează. Pe baza acestor presupuneri se reacţionează, se dezvoltă soluţii, se răspunde la întrebări, uneori fără a cunoaşte cu adevărat problemele sau dilemele reale.
Asta porneşte adesea de la convingerea că există doar un număr limitat de percepţii, de opţiuni. Adică un pahar e fie pe jumătate plin, fie pe jumătate gol, fără a putea evalua paharul şi dintr-o perspectivă diferită faţă de cele două opţiuni. Cu toate acestea, după cum spunea un actor de comedie “paharul poate fi perceput şi ca fiind de două ori mai mare decât ar trebui să fie”
Răspândirea pandemiei şi percepţiile periculoase
Dar ce au de a face aceste ‘perceptii periculoase’ cu pisica din imaginea asociată acestei postari ? Aici ai putea spune : Da ştiu, e vorba de superstiţia cu pisica neagră ce îţi taie calea şi ai ghinion. Ei nu e chiar aşa dar e vorba tot de o superstiţie însă de una cu efecte mult mai ample decât ghinionul. E vorba despre o percepţie periculoasă ce a accentuat considerabil răspândirea unei pandemii.
Ciuma neagră a fost una dintre cele mai agresive pandemii din toate timpurile. Patru din cinci persoane care se îmbolnăveau mureau în ceva mai mult de o săptămână. Iar când boala afecta plămânii rata mortalităţii ajungea la 95%. Asta l-a făcut pe scriitorul Bocaccio să afirme că victímele ”luau prânzul cu prietenii şi cina cu strămoşii”.
Şi pe lângă decesele din pandemie a fost însoţită de un măcel despre care nu ştiu mulţi. A fost însoţită de uciderea a zeci de mii de pisici. Cum nu se ştia cine e vinovat de răspândirea morţii negre, a apărut zvonul că pisicile erau sursa pandemiei. Zvonul a fost întărit de papa Grigore al IX-lea ce a etichetat pisicile în 1232 ca fiind « creaturi diabolice ».
Săracile feline, după ce au fost venerate în Egiptul antic, după ce au fost îndrăgite şi adoptate şi în Imperiul Roman, au ajuns să fie percepute ca inamici ai bisericii. Bineînţeles că aprecierea faţă de pisici nu venea doar din aspectul lor şi din faptul că îţi torceau când le mângâiai. Provenea şi din faptul că protejau depozitele de hrană de rozătoare.
Unde dai şi unde crapă
Uciderea pisicilor a dus în mod evident la explozia de rozătoare infestate cu purici, ce erau de fapt adevăraţii vectori, adevăraţii vinovaţi de răspândirea ciumei bubonice (prin faptul că puricii ciupeau oamenii). Percepţia ca pisicile sunt cele vinovate a fost alimentată de dorinţa bisericii de a elimina ‘păgânismul’ prin orice cale. Cum pisicile erau venerate de ‘păgâni’, cum erau animale destul de independente şi de feroce când nu primeau atenţie, nu a fost difícil să fie asociate cu vrăjitoria.
Vânătorii de vrăjitoare erau convinşi că a deţine o pisică era o dovadă clară de vrăjitorie. Multe persoane mai credeau că vrăjitoarele arse pe rug se puteau răzbuna prin intermediul supuşilor lor…care puteau fi şi pisicile. Multe persoane au ajuns să se teamă că vor fi acuzate de vrăjitorie aşa că fie şi-au ucis pisicile, fie le-au alungat. Iar şobolanii, cu puricii ce împrăştiau pandemia au proliferat în voie.
Ca atare numărul mare de decese ar fi putut fi mult mai mic dacă nu existau aceste percepţii periculoase ale bisericii acelor vremuri. Din păcate şi azi teama iraţională bazată pe percepţii periculoase poate face victime.
Percepţia fata de propria persoană
Exista şi situaţii în care efectele unor percepţii periculoase nu sunt atât de evidente. Un exemplu ar putea fi cel al percepţiei faţă de propria persoană, al stimei de sine. Atunci când ea e afectată, poate avea un impact negativ asupra multor elemente ce compun satisfacţia în viaţă.
Citeşte mai jos un fragment din Alice în Țara Minunilor de Lewis Carroll, ce arată cum poate fi afectată o relaţie de o astfel de percepţie. Iar dacă ai nevoie de un sprijin pentru a depăşi percepţiile periculoase din viaţa ta, nu ezita să apelezi la sprijinul sesiunilor de psihoterapie.
- Mă iubești? întrebă Alice.
- Nu, nu te iubesc! răspunse Iepurele Alb.
Alice se încruntă și își strânse mâinile, așa cum făcea ori de câte ori se simțea rănită.
- Vezi? răspunse Iepurele Alb. Acum o să începi să te întrebi ce te face atât de imperfectă și ce ai greșit ca să nu te pot iubi măcar puțin. Știi, de aceea nu te pot iubi. Nu vei fi mereu iubită Alice, vor fi zile în care alții vor fi obosiți și plictisiți de viață, vor avea capul în nori și te vor răni. Pentru că așa sunt oamenii. Cumva ajung întotdeauna să-și rănească sentimentele unul altuia, fie prin nepăsare, neînțelegere sau conflicte cu ei înșiși. Dacă nu te iubești, măcar puțin, dacă nu-ți creezi o armură de iubire de sine și fericire în jurul inimii tale, supărările slabe cauzate de ceilalți vor deveni letale și te vor distruge. Prima dată când te-am văzut am făcut un pact cu mine însumi: „Voi evita să te iubesc până când vei învăța să te iubești”.