Dorintele partenerilor in terapia de cuplu
Terapia de cuplu – cea mai mare creştere în ultimul deceniu
Un grup internaţional de specialişti în psihologie prevesteau în 2013 că terapia de cuplu va avea cea mai mare creştere până în următorul deceniu (Norcross et al 2013) Previziunile lor se pare că s-au adeverit. Principalul motiv a fost creşterea prevalentei suferinţei în cuplu şi a solicitărilor de divorţ. În America începutului de secol 21 cel mai frecvent motiv de suferinţă emoţională individuală acută a fost: problemele din viaţa de cuplu (Swindle et al 2000).
De asemenea tulburările de anxietate, afectarea dispoziţiei, consumul de substanţe sau alte probleme de sănătate fizică au fost semnificativ mai probabile în cazul în care există o relaţie de cuplu în dificultate. Şi mai e dovedit că o viaţă de cuplu în dificultate se răsfrânge asupra dezvoltării fizice şi emoţionale a copiilor, asupra performanţelor lor educaţionale.
Terapia de cuplu a sporit şi ca urmare a creşterii aşteptărilor în privinţa satisfacţiei în viaţă. Dacă în trecut o relaţie de cuplu ce nu funcţiona era privită mai degrabă ca ceva ce ‘aşa ţi-a fost dat’, azi autonomia ambilor parteneri de cuplu face ca relaţia de cuplu defectuoasă să nu mai fie considerată a fi ceva ce nu poate fi schimbat. Şi în ultimul deceniu există destule dovezi că terapia de cuplu dă cu adevărat rezultate.
Scurt istoric al terapiei de cuplu
La începutul secolul 20 terapia de cuplu era practic inexistentă, practicându-se mai degrabă un soi de întâlniri de psihoeducatie pentru cupluri. Prin 1930 psihanaliştii au început să lucreze şi cu cupluri însă mai degrabă în aşa-zise terapii comune decât în terapii de cuplu. Ambii parteneri erau văzuţi de acelaşi terapeut, însă separat. Michaelson estima în 1963 că mai puţin de 1 din 6 cupluri (15%) erau văzute împreună într-o terapie de cuplu. Era totuşi o creştere de la 5% în 1940.
Terapia de cuplu a cunoscut o creştere fulminantă între 1960-1970, odată cu introducerea psihoterapiei sistemice. Iar începând cu 1980 şi celelalte forme de psihoterapie au început să se concentreze mult mai mult pe cupluri.
În secolul 21 terapia de cuplu şi-a lărgit mult cadrul conceptual şi a ajuns să integreze o gamă largă de concepte, de abordări terapeutice dovedite că funcţionează. Şi funcţionează, nu doar în depăşirea obstacolelor specifice cuplului, cum ar fi infidelitatea, problemele sexuale sau cele de violenţă domestică.
La finalul terapiei de cuplu persoanele ce au participat se simt mai bine la nivel individual faţă de 70-80% dintre persoanele ce nu au participat. Există dovezi că sunt ameliorate anxietatea, depresia, dependenţele sau sindromul posttraumatic. Bineînţeles însă că focusul terapiei de cuplu e pe îmbunăţirea relaţiei de cuplu şi nu pe ‘repararea’ vreunuia dintre parteneri.
Dorinţe feminine în terapia de cuplu
De asemenea azi avem mult mai multe dovezi legate de cele mai frecvente obstacolele cu care se confruntă partenerii de ambele sexe atunci când apelează la terapeutul de cuplu.
Femeile ce apelează la terapia de cuplu par a avea mai des percepţia că relaţia de cuplu a devenit o rutină răsuflată. Aş spune că asta nu înseamnă neapărat că bărbaţii ar avea percepţia asta mult mai rar. Însă probabil că în loc să apeleze la terapia de cuplu au tendinţa de a deveni mai rapid infideli.
Un alt motiv pentru care femeile apelează mai frecvent la terapia de cuplu e percepţia că partenerul nu e interesat de plăcerea lor în timpul interacţiunii sexuale. Iar asta nu are de a face neapărat cu performanţa în pat ci mai degrabă cu intimitatea şi afecţiunea resimţită în pat şi înafara patului.
Multe femei spun că se simt ignorate sau neascultate. Unele femei au percepţia că partenerul nu le cunoaşte, nu le aude, nici după mulţi ani de căsnicie. Iar aceste percepţii pot genera şi întreţine o eventuală dependenţă de substanţe. Sau, în funcţie de personalitatea bărbatului, cele de mai sus pot antrena şi întreţine o gelozie feminină intensă, ce dăunează într-un cerc vicios calităţii relaţiei de cuplu.
Gelozia excesivă a bărbatului e însă şi ea un motiv pentru care femeile apelează la terapia de cuplu. Percepţia că eşti mereu controlată când ştii că nu ai păcătuit cu nimic poate face viaţa în cuplu foarte dificilă.
Dorinţe masculine în terapia de cuplu
Uneori gelozia masculină e însă întreţinută de percepţia bărbatului că partenera nu mai e interesată de el. Şi într-un fel există şi aici un cerc vicios pentru că odată ce partenerul e foarte gelos, soţia se poate neglija pentru a nu atrage aceasta gelozie. Însă rezultatul poate fi că el consideră că ei nu-i mai pasă de opinia lui în privinţa felului în care arată. Iar dacă ea îşi concentrează atenţia mai mult pe copii, eventual chiar pentru a evita gelozia lui, acest lucru poate fi perceput tot ca o pierdere a interesului pentru el.
Destul de frecvent bărbaţii ce ajung la terapia de cuplu îşi doresc ca partenerele lor să fie mai puţin critice faţă de aşa-zisele lucruri mărunte. Adesea însă aceste critici vin la pachet cu percepţia că el se implica prea puţin în treburile casnice, în educarea copiilor sau în nivelul de afecţiune arătat.
De fapt, în marea majoritate a situaţiilor, cerinţele de schimbare sunt bilaterale. Şi de fapt, despre asta e vorba în terapia de cuplu. Obiectivul terapiei de cuplu e de a identifica acel mix de schimbări bilaterale ce poate face relaţia de cuplu mai bună. Aşa că, dacă sunteţi pregătiţi să faceţi amândoi schimbări pentru o viaţă de cuplu mai bună, nu ezitaţi să apelaţi la sprijinul unui terapeut de cuplu.
citeste si E timpul pentru terapie de cuplu?